0%

Posted By: Alexandra On:


Claiming Apollo: chimie de la prima repetiție

În cele ce urmează, nu veți lectura un simplu interviu, ci veți fi martorii ontogenezei unei formații rock, în calitate de organism viu, sensibil și încărcat cu visuri, dorințe și aspirații.

Membrii proaspăt-înființatei trupe Claiming Apollo vă oferă în dar, prin mijlocirea acestui material, povestea nașterii grupului, cele mai intime gânduri ale lor în legătură cu destinul C.A. și vă încredințează niște secrete care vă vor ajuta să pricepeți cine sunt acești oameni, care este rostul creației lor și ce vor de la noi, umilii lor admiratori.

Veți afla inside-info despre primul single & videoclip „White Devil”, dar și despre cântecele noi care ne vor invada timpanele și sufletele în viitorul apropiat. Nu lipsesc spoilere despre cel dintâi material discografic și istorisiri sincere despre motivațiile estetice & personale profunde ale fiecăruia dintre artiștii care vor să-l „revendice” pe puternicul Apollo, fie el zeu, ideal, spațiu sau…rachetă.

Iar acum vă las în compania exploratorilor sonici și a misiunii lor alternative.

Ei sunt: Alex Nițu (voce, chitara), Mircea Moroianu (chitara), Iulian Ștefănescu (bass), Dorian Cazacu (tobe).

Claiming Apollo este cea mai proaspătă apariție pe scena locală de rock alternativ. Povestiți-mi când, cum și de ce s-a născut formația.
Alex Nițu (voce): Nu-i știam pe Mircea sau pe Dorian, ajunsesem la sală după o conversație semi seacă de pe Messenger, cu Mircea, la recomandarea unui prieten comun – Mircea Petrescu, solistul din trupa The Sonic Taste. Nu știam la ce să mă aștept, voiam să cânt, așa că m-am suit în mașină și m-am dus să-i cunosc pe băieți.

„Bro, ăsta e cel mai fain tren în care m-am urcat, până acum” avea să fie vibe-ul după ce i-am cunoscut pe cei doi tătici, atât acasă cât și în muzică, doi oameni minunați, dar foarte diferiți, fără un scop anume pentru ce avea să se întâmple. Hop și eu, ăla micu’.

– Hai noroc, sună blană riffu’ ăla, ce e?
– Orice vrei tu, hai să cântăm!

Și BAM! Se nasc 3 piese și 10 idei pentru ce avea să fie. Ce-i vrăjitoria asta? Parcă e relația aia de la maturitate, știi? După ce ai trecut prin iubirea aia nebună, tinder-eală și suficientă singurătate? I’m sold, hai să vedem cât ține “luna de miere”.

Totuși, cu timpul, începeam să simțim că lipsește ceva care să ne cimenteze și să dea conturul. Ideile curgeau, dar unele piese, pur și simplu, nu vedeau lumina zilei și nu știam ce să le facem.

Enter Iulian și așa am reușit să finalizăm piese pe care le țineam în sac de luni de zile. Fast-forward până azi și chimia care ne-a legat este la fel de prezentă, ca la prima repetiție.

Dorian Cazacu (tobe): Cred că „de ce” este întrebarea esențială, așa că o să încep cu asta. Pentru că ne place să cântăm – e o sursă de energie, e un drog, e parte din viața noastră. După ce faci asta de ceva vreme, îți intră pe sub piele și devine a doua natură, cumva. Iar dacă faci asta suficient de mult timp – cele 10.000 de ore ale lui Malcolm Gladwell – începi să o faci mai bine :)).
Ideea formației s-a născut prin 2012. Înainte să urc pe scena unui concert din Fabrica, Mircea a venit și m-a întrebat dacă n-aș vrea să facem un jam împreună. Șase ani mai târziu, l-am sunat și l-am întrebat dacă mai e valabilă invitația :D: „Am câteva idei de piese”, mi-a spus – și am început de acolo.

În trei am fost din 2019, odată cu venirea lui Alex, care n-a adus doar vocea și chitara, ci și idei de compoziție, versuri, piese din teritorii sonice în afara zonei noastre de confort precum și promisiunea unei clape în formație ;). Iulian ni s-a alăturat în 2020, înainte să susținem primul concert. Am știu că unele piese sunt gata abia după venirea lui – până atunci ne chinuiam să le facem să sune. Despre el și basul cu 5 corzi pregătim în curând o introducere oficială, așa că vom reveni cu amănunte :D.
Iulian Ștefănescu (bas): Îmi este greu să povestesc despre începuturile formației pentru că „nu am fost acolo”, am întârziat, dar știu însă că Mircea și Dorian se cunosc de ceva vreme și cumva s-au strâns legăturile în ultimii 2 ani, odată cu apariția lui Lex și într-un final cu venirea mea.

Mircea Moroianu (chitară): Totul a început cu o întâlnire neprevăzută. Adriana, soția mea și soția lui Dorian, Simona, vechi colege de birou, s-au văzut întâmplător la un colț de stradă. Niciunul dintre noi nu mai cânta la acel moment.
„Băieții ăștia ar trebui să cânte împreună.”Actul constitutiv al trupei a fost un pahar de vorbă între mine și Dorian, la câteva zile după ce Adriana și Simona ne-au dat ideea. Asta se întâmpla într-o după-amiază din vara lui 2018.

„Prieteniile durabile se clădesc pe pasiuni comune”, mi-a zis odată cineva. Prietenia noastră muzicală s-a legat pe o piesă. „White Devil”. O aveam la sertar de mai bine de trei, poate patru-cinci ani. Din ce știu, piesa a fost instant like pentru Dorian și următoarele luni după acel pahar de vorbă am jam-at la sala din Timpuri Noi pe armoniile WD. „Ai o mână foarte blues-ish” mi-a spus, îmi amintesc și acum, după ce a ascultat piesa prima oară. După luni bune de jamuri nevinovate, cineva ne-a dat pontul unui super-vocal care șoma și el de ani buni în lipsa unei trupe. Am apelat numărul memorat, iar la capătul firului era Lex. „Da, bro, sigur că vreau să cânt”

Primele note împreună au fost tot din „White Devil”. Odată cu venirea lui Lex, am simțit pentru prima oară că începem să devenim o trupă. Cu el au venit în muzica noastră și structura și motivația de a compune pasaje cu roluri bine definite și, implicit, și apropierea timidă dar vizibilă de un stil. Vocea a fost cea care a forțat acele jamuri nesfârșite să devină piese. În lunile ce au urmat, era „repetiția și piesa”. Am trăit o perioadă foarte prolifică și frumoasă împreună. Totuși basistul, care ne-ar fi putut conferi statutul de trupă cu acte în regulă, părea de negăsit. La sfârșitul anului trecut, prin octombrie, când aveam deja un repertoriu consistent, a apărut propunerea primului concert. Trebuia să se întâmple de Noaptea Albă a Galeriilor la Galeria Galateca unde eu, în calitate de artist vizual, îmi expun desenele de câțiva ani buni.
„Sună bine propunerea, dar fără basist nu cântăm”, a zis Lex. Atunci, cu nici o săptămână înainte de data concertului, zeul Facebook mi l-a sugerat pe vechiul meu prieten Iulian, un basist cu care, prin studenție, cu mai bine de 10-15 ani în urmă, împărțisem nopți de pomină cu rock, metri cubi de fum și sticle de cola răsuflate prin diverse săli de repetiție ale Bucureștiului. „Da, mă, sigur, mă bag… dacă reușim concertul ăsta, jur, putem orice. Dar trimite-mi ceva de-al vostru, să învăț. O piesă, ceva, pe care s-o dăm împreună când vin la voi la sală.”Poți să ghicești ce i-am trimis?

Legendele Olimpului, misiunile Apollo și celebrul venue din S.U.A. stau la baza numelui trupei. Este denumirea și o promisiune făcută fanilor că veți suna într-un anumit fel?
Iulian: Deși am ascultat și am cântat majoritatea pieselor, am descoperit că-mi este greu să încadrez sunetul, stilul în niște limite clare, bine creionate. Asta este și frumusețea muzicii dar și a procesului creativ. Da, există un calapod electric de la care și pe care este construit Claiming Apollo, un vector, dar cred că există multe zone alternative încă neexplorate iar acest proces, efort depus pentru a experimenta „noul”, face parte din ADN-ul Claiming Apollo.

Mircea: În ceea ce mă privește, mereu am căutat ritmul, groove-ul care să te ridice de pe scaun, să te împingă la acțiune, pe care, ascultându-l, să simți că poți muta din loc munții. Cred că se cheamă „epic”. Este ceea ce caută degetele de câte ori ridic chitara din stativ și pornesc amplificatorul. Am cântat la chitară pe ritmuri întortocheate, deștepte, challenging cu băieții din Oliver. Dar în sinea mea și, pe cât era posibil, și din pana de chitară, căutam cu o sete aproape sufocantă să împing acele piese în ceea ce voiam de fapt cu adevărat să aud: riff-uri larger than life. Pasaje cu adevărat epice.  Mă leagă acum de Lex, Dorian și Iulian, pe lângă o prietenie pe care am ajuns să o prețuiesc foarte mult, și acest quest comun. Aceasta e promisiunea noastră către cei 700 de prieteni de pe paginile noastre care deja se pare că ne ascultă: nu ne vom opri niciodată din căutat. Groove-ul, riff-ul, versul, sound-ul. Vibe-ul care să te ducă to the moon and back.

Lex: „Bro, this is bigger than the sum of its parts!” Cam așa se contura, în mintea mea, rezultatul primelor luni de jam sessionuri și cele 3 sau 4 piese pe care aveam să le terminăm, în acel moment. Colac peste pupăză, a sosit „Grando”, piesă care mi-a cimentat părerea și mi-a confirmat că numele va fi, în primul rând, o promisiune care să rezoneze cu această mantră. And the rest will simply follow.

Dorian: Cred că e mai degrabă o filosofie, un mod de a face chestii, decât un anumit sound. Încercăm să nu rămânem în zona de confort a fiecăruia dintre noi și să lărgim orizontul lucrurilor pe care le facem în formula asta. Probabil că o să aveți niște surprize ascultând următoarele piese – plăcute, zicem noi.

Momentan publicul a putut să „guste” o singură mostră din ceea ce înseamnă festinul sonor Claiming Apollo, single-ul „White Devil”. Pe când putem să ne așteptăm la noi melodii?
Lex: Situația actuală nu ne oferă un răspuns foarte clar, dar ne-am propus ca până la jumătatea anului să lansăm EP-ul pe platformele de streaming, iar până la sfârșitul anului să obținem încă un clip și, implicit, următorul single.
Iulian: Cred că una din cele mai mari provocări este să ajungem la unison, să fim mulțumiți de fiecare piesă pe care o lansăm, iar asta poate să se întâmple foarte repede sau uneori mai lent. Așadar, furnalul e activ, noi continuăm să aruncăm cărbuni pe foc însă este greu să atașez o dată clară unei noi lansări.

Dorian: Pe lângă multe altei idei în diverse stadii, săptămânile astea lucrăm la următoarea piesă pe care o vom înregistra. Tre’ să recunosc că suntem perfecționiști și încercăm să fim noi convinși că un material e finalizat, înainte de a-i convinge pe alții. Dar fiți liniștiți, planul e să avem ceva gata în prima jumătate a anului – nu ca ultimul album Tool :p.

Ce puteți să-mi spuneți despre un viitor LP sau EP?
Dorian: Ne-ai prins: e în lucru și asta. Încă nu știm dacă o să fie un album întreg sau un EP – ultima dată când am trecut eu prin asta mi-a fost clar abia după ce am ieșit din studio :))). Un lucru e cert – din ce material avem pregătit acum, plus reacția publicului la primul nostru concert, se adună o energie fantastică.

Iulian: No idea!!!

Ce v-a inspirat când ați ales acest mix eclectic de genuri?
Mircea: Mereu am considerat ca omogenizarea influențelor și preferințelor muzicale ale membrilor trupei, dacă e să se întâmple, se poate întâmpla doar organic. Nu poți să-ți propui. Să decizi rațional ce lași și ce tai. „… să fim ca Rage Against-ul lui Iulian, dar nu ca Judas Priest-ul lui Mircea. Să fim ca Paradise Lost-ul lui Mircea și ca Nothing But Thieves-ul lui Lex, dar nu ca Deus-ul lui Dorian. Să fim ca Nirvana lui Dorian, dar în niciun caz ca…” etc. Nu poți așa. Ca să ajungi să te sudezi ca echipă și să găsești organic un stil comun trebuie pur și simplu să cânți. Să cânți tot. Ca în filmul „Yes Man”, cel puțin o vreme trebuie să spui „Da” la toate ideile ce apar la sală. Să ajungi să ai o baladă ca „Play” lângă un rock nervos ca „White Devil”. Să ai un alternative smart și experimental ca „Ochelari de Lună” și „Superfluu” lângă o piesă epică precum „Grando”. Și în timp o direcție comună va începe să se contureze. Oare nu cumva a și început deja?

Iulian: Cred cu tărie în capacitatea noastră de a explora, rezolva ecuații în care adăugăm elemente ce în mod „normal”, puse împreună, însumate nu ar trebui să aibă un rezultat pozitiv. Și orice piesă are o poveste pe care fiecare din noi o înțelege și simte într-un mod unic, personal, adăugând astfel în rezultatul final propria sa viziune. Capacitatea grupului de a găsi balansul perfect între ingrediente dar si EXPLORAREA, ajută! Un lucru de prețuit, tonul în interiorul grupului este „mereu înainte”/ „nimeni nu greșește!”

Dorian: Orice formație e un soi de comunitate: fiecare vine cu ideile și aspirațiile lui, cu bagajul de experiențe și zona de confort, cu ce îi place sau îi place mai puțin. E minunată diversitatea pentru că puse împreună, toate lucrurile astea duc la ceva foarte fain. Zicala „întregul e mai mare decât suma părților” e valabilă și pentru noi. Fiecare contribuie iar mixul de genuri și stiluri vine natural.

Lex: S-a dezvoltat organic, și cred că este esențial ca inspirația unui grup muzical să nu cunoască jaloane. Sigur, ne punem etichete la fiecare riff pe care îl născocim, simțind nevoia de a găsi un limbaj comun, dar nu am căutat rețete.

Vorbiți-mi despre „White Devil”. Care este povestea cântecului?
Iulian: Cunosc foarte puține lucruri despre istoria „White Devil”, dar merită menționat că este una din piesele cu care Mircea m-a atras cu succes alături de Claiming Apollo.

Lex: Cred că Mircea poate spune mai multe despre „White Devil”, dar pentru mine povestea se rezumă la ideea că primul pas spre schimbarea în bine este de a te destăinui.

Mircea: Anii când trupa Oliver lua o pauză au fost o perioadă foarte intensă pentru mine. Pentru că în acei ani căutam cu toată ființa mea iubirea.Iubirea deplină, iremediabilă. Ca să înțeleg ceea ce trăiam am început să desenez și să scriu. Dacă acele desene descriau partea frumoasă a experiențelor mele, răspunzând la întrebări precum „cum arată compatibilitatea între iubiți?” sau „cum arata sărutul perfect”, piesa „White Devil” răspundea nevoii de a relata o parte întunecată a comportamentului meu. Un vers plasat într-o poezie poate revela adevărul dar unul bine plasat poate seduce. „White Devil” s-a născut, deci, din nevoia unei confesiuni, pentru că aducând întunericul din tine la lumina poți, pentru prima dată, să faci pași reali către ea.

Dorian: Într-una din primele dăți când ne-am întâlnit la sală, Mircea mi-a spus: „am o piesă aproape gata”. Era „White Devil”. Versurile și chitara erau acolo, la fel și toba. Am încercat să păstrez cât mai mult din ideile inițiale pentru că sunau foarte bine. Când am început să o repetăm serios, după ce Alex a suprapus în piesă partea de chitară rece și apoi am pompat soloul lui Mircea într-un boost de energie formidabil, am fost mult mai aproape de varianta actuală. Vocile din back au fost gata cu o seară înainte să intrăm în studio.

Videoclipul este o parabolă „noir” care combină cu succes clișeele filmului polițist românesc cu un vibe actual, plin de dramatism. Cum v-a venit ideea unei asemenea creații?
Lex: Asta este o întrebare pentru maestrul Vlad Aniței, un prieten deosebit care s-a oferit să ne ajute cu videoclipul pentru White Devil, sub formă unei cioace între băieți, că poate iese ceva fain. Vlad îmi este prieten de mulți ani și am mai colaborat cu el, pe partea de film și în special scenografie, la diferite proiecte realizate de Parc Film, firma cu care la rândul lui colaborează. Dacă aș fi avut încredere în cineva să-mi spună „Bro, lasă-mă să mă ocup de tot, voi doar distrați-vă!”, acela ar fi Vlad Aniței. Ideea clipului s-a născut de la prima audiție împreună cu Vlad, iar intervenția noastră a fost minimă spre deloc. Atât intenția cât și execuția sunt datorate lui și echipei minunate de oameni care ne-au fost alături.

Dorian: Pe scurt, ne-a convins Vlad :D. Într-una din ipostazele sale profesionale, Alex a lucrat alături de Vlad Aniței pe platourile de filmare, așa că ideea unui clip regizat de Vlad a venit natural. Povestea noir imaginată de el – o pastișă după filmele polițiste clasice românești, adusă în modernitate – se potrivește de minune cu atmosfera dark a piesei.

Mircea: A intuit, în opinia mea, foarte bine regizorul Vlad Aniței atmosfera de film-noir din sound-ul piesei White Devil. Piesa și clipul se întâlnesc perfect în această patină „noir” comună. Vlad a simțit acest mood „noir” și a alcătuit un fir epic pentru clip, astfel încât, filmat, să poate susține această atmosferă a piesei. Firul epic în sine este, desigur, o parabolă.

Iulian: Again, no idea! It wasn’t me! 🙂

V-ați pus la bătaie tot talentul actoricesc pentru acest clip și v-ați descurcat de minune. Veți repeta experiența și cu următoarele videouri?
Iulian: Cred că va depinde foarte mult de piesele cu care vom lucra, cu siguranță putem spune că vom încerca să venim cu ceva „proaspăt” la fiecare lansare.

Lex: Aici trebuie menționați Eduard Burghelea și Iulia Mirică, adevărații actori din acest clip, fără de care nu puteam să o scoatem la capăt! Mulțumim pentru toate ponturile și lecțiile „on the go” care au închis scene-cheie din clip! You guys are wonderful! A fost o experiență deosebită care ne-a arătat doar o frântură din ce înseamnă să fii actor și, cu mare drag, aș da repeat.

Dorian: Mulțumim! 😀 E prima dată când joc pe bune într-un clip, deși nu e prima oară când nu cânt. Well, când nu mă fac că, de fapt – multe clipuri sunt tehnic playback. Mimezi actul, care de fapt a fost încredințat anterior pistei audio (nu știți de la mine :p). Prefer de multă vreme clipurile în care formația face orice altceva decât să apară cântând, așa că am primit cu brațele deschise provocarea din partea lui Vlad. Scena de bătaie cu Alex a ieșit după multe rostogoliri și lovituri „oarbe”, în urma unui training ad-hoc livrat în câmp deschis de Eduard Burghelea (comisarul din clip), căruia îi mulțumim și pe această cale.

Ați declarat că story-ul din videoclip este bazat pe o întâmplare reală din viața unuia dintre membrii Claiming Apollo. Ce întâmplare și cât de…periculos trăiți, de fapt?
Mircea: Păi, cu siguranță nu trăiam filme polițiste, dar trăiam aventuri ce pot fi descrise prin „partners in crime”. Deci, așa cum am zis, regizorul Vlad Aniței a intuit foarte bine atmosfera asta de film-noir din povestea „White Devil”.

Lex: Cred că povestea se poate extrapola din viața oricăruia dintre noi. Deși autorul este Mircea, este o poveste pe care mi-am asumat-o de la prima repetiție. Despre trăit periculos, recunosc că mai traversez prin zone interzise și, câteodată, nu pun paharul pe coaster.

Iulian: Mircea?

Dacă vreți, dați-mi un spoiler legat de un plan important pe care îl aveți pentru viitor.
Lex: Un nou studiu al experților arată că luna va fi foarte strălucitoare spre sfârșitul lui martie, poate va gândiți să vă faceți rost de niște „Ochelari de lună”…

Iulian: Get to know each other!

Dorian: Niște single-uri wow, cât mai curând 😎.

Famous end-of-the-interview-words?
Lex: Music is life!

Mircea: Dumnezeu este zero kitsch.

Iulian: It’s never too late to push your limits and get out of the box…

Dorian: Live long and prosper! Și faceți ce vă place.

Susține formația:

Claiming Apollo Facebook

Claiming Apollo Youtube


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors