România părinților orfani de copii
Fotografii realizate de Marian Rădună
Din fotografia simplă, alb-negru, privește melancolic înspre lume o adolescentă frumoasă. Buzele schițează un surâs plăpând pe care ochii triști îl fac și mai fermecător. Copila pare pierdută în universul ei lăuntric în care urzește cu bunătate și inocență visuri îndrăznețe despre viitor. Poate că va deveni arhitect și va construi o Românie de care să fie mândră. Sau poate că va fi artistă și va da sens lumii nebune din jur. Poate că va călători și va decide mai târziu ce va face cu timpul ei pe acest Pământ. Are, până la urmă, atât de mult, atât de mult…
În fața portretului, stă în genunchi mama. Pardesiul negru, modest, i s-a murdărit cu praf atunci când s-a prăbușit încercând să aprindă o lumânare. Într-o pungă de cadouri cu imprimeu vesel, i-a adus copilei flori – un buchet de iriși și trandafiri, preferații ei. I-a sprijinit cu stângăcie între ramele fotografiilor care o înfățișează pe ea și pe un alt copil plecat printre stele prea devreme și prea sfâșietor. Mama se așază învinsă pe jos, în tină, în fața fiicei ei, ca pentru a o proteja de ceea ce nu a putut să o ferească în noaptea de 30 octombrie 2015 și după. De flăcările ucigașe. De durerea îngrozitoare. De spitalele nevindecării. Dar nu mai are pe cine să apere. Ioana a murit. Timpul ei, care trebuia să fie atât de mult și de frumos, s-a preschimbat în cenușă, împreună cu sufletul mamei căzute înaintea unei bucăți imprimate de pânză. E tot ce i-a mai rămas din fetița ei, din ochii ei melancolici, din acel surâs care ar fi trebuit să înflorească într-un viitor plin de miracole și de bucurii. Acum, peste zâmbetul ei, și al altor 64 de copii, se lasă greu pământul și uitarea – această ultimă nedreptate și umilință.
Se spune că lucrul cel mai nefiresc din lume este ca părinții să-și îngroape copiii. România este plină de mame care zac prăbușite în fața mormintelor, fotografiilor și amintirilor, așteptând să li se facă dreptate pruncilor lor morți. Până la urmă, România este la rândul ei mamă. Ar trebui să înțeleagă, nu? Ar trebui să o doară. Dar n-o doare. Ea nu este o mamă bună, ca acelea care își plâng fiii și fiicele pe la porți dincolo de care Justiția doarme liniștită cu legea în brațe, sufocând-o. Este o mamă rea, care ne omoară și apoi ne uită, născând noi și noi victime, sortite acelorași tragedii.
Între vopsirea ouălor de Paște, prepararea drobului și bucuria revederii celor dragi, faceți loc în sufletele voastre și acestor imagini cu o mamă de la Colectiv. Ea nu mai are pentru cine să pregătească mese bogate și decorațiuni vesele. De Sărbători, inimile acestor oameni coboară în pământ, în întunericul mormintelor. Ei își mai regăsesc familiile doar în amintiri care ard și dor. Rugați-vă pentru ei. Rugați-vă pentru voi, să nu le luați vreodată locul, nici lor, nici copiilor lor. Și apoi cereți dreptate. Cereți dreptate ca să fiți siguri că, peste câțiva ani, nu vă va veni rândul să cădeți pe trepte dure și nepăsătoare, înaintea unei fotografii cu cineva pe care iubiți. Cineva ucis de România și uitat.
Mulțumesc, Marian Rădună pentru că mi-ai permis să îți preiau fotografiile de la evenimentul „Dreptate pentru Colectiv”.
Postarea originală a lui Marian este aici: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4227111357340643&id=100001254603748
