0%

Posted By: Alexandra On:


Spini și angoase în era abominațiunilor cu zâmbete largi. Interviu cu Radu Iaszberenyi

Au trecut deja câteva luni de la apariția primului album din cariera formației Riot Monk, „Aer”, care a avut parte de o recepție critică excelentă.

Din păcate, cuvintele de laudă nu se traduc întotdeauna în susținere financiară, mai ales în underground, motiv pentru care, în ciuda recenziilor pozitive și a aprecierii fanilor, discul nu și-a atins ținta propusă pentru campania de crowdfunding, via Sprijina.ro.

Trupa a ales acest mod de a-și sponsoriza LP-ul din dorința de a rămâne independentă într-o perioadă foarte complicată pentru industriile creative și mai ales pentru artiștii neconvenționali discriminați de media, instituții și case de discuri, interesate doar de mainstream.

Cu toate acestea, Riot Monk merge înainte, croindu-și propriul drum prin rockul românesc, cu ajutorul unor inițiative antreprenoriale. Și cu un curaj de-a dreptul viril, ca să nu zic „ballsy”.

După o conversație lungă, incomod de sinceră și plină de tâlc cu Lori Czibere, basistul și liderul RM, am decis să-l convoc la o discuție fără „figuri” și pe vocalistul Radu Iaszberenyi, poreclit de colegi „anxiosul numero uno”. A ieșit interviul de mai jos, pe care îl recomand cu drag tuturor fanilor grunge-ului autohton, marca Riot Monk.

În materialul precedent pe care vi l-am dedicat, am stat de vorbă cu Lori. Una dintre întrebări se referea la grunge, ca fiind un gen al „marilor anxioși”. În acel moment, colegul tău de trupă a spus următoarele:

Dincolo de „definiții” și de „descrieri”, cred că cel mai mult ne dorim să aducem în actualitate ceea ce a însemnat grunge-ul, iar acel lucru este autenticitatea absolută în exprimare. Nu vrem să pictăm tablouri frumoase despre gânduri negre. Nu vrem să debităm clișee precum „miasma îmi trezește dorința de a zbura”, ci aspirăm să zicem lucrurilor pe nume, fără ascunzișuri. Pe scurt, „vreau să scap și uite de ce”. Ca să îl parafrazez pe Chris Cornell (R.I.P.), m-am săturat să văd artiști „răstigniți” pe cruce, de paradă. Vreau să văd dincolo de „poziția” de martiriu, direct în sufletul, în mintea și în rănile lor. Acolo rezidă, de fapt, sinceritatea creației.

Iar acum te întreb pe tine: ce am vedea dacă am privi direct în sufletul, în mintea și în rănile tale?
Radu: În primul rând, ați descoperi cine sunt eu cu adevărat și nu m-ați mai judeca pentru multe normalități din ăstea lumești. Nici eu nu mai știu, uneori, ce e în mintea mea și-n sufletul meu. Cred că am devenit un anxios tocmai pentru că am săpat prea mult și cred că am dat de “diamante”.

Tot Lori mi-a spus că ești „anxiosul numero uno din trupă”. Este adevărat și, dacă da, în ce măsură reprezintă această latură a personalității tale un catalizator sau o inspirație pentru creația artistică?
Radu: Este mult mai ușor să creezi din suferințele și problemele proprii. Asta necesită, desigur, un anume număr de întâmplări, pățanii și timp să îți răscolești de unul singur propria minte.

După un 2020 încărcat cu încercări nemaiîntâlnite pentru industria muzicală, care sunt speranțele pentru 2021 din perspectiva Riot Monk?
Radu: Ce știu să vă spun cu siguranță e că vom lucra la un nou album. Ce sperăm? Ne e dor de scenă, evident, și de volume mari de oameni, dar personal cred ca va fi un an dificil din punctul ăsta de vedere. Dacă vor fi festuri și diverse eventuri mă tem că aceleași trupe din-veci-lansate vor devora scenele.

Campania de crowdfunding nu a avut rezultatul așteptat și nu ați izbutit să vă atingeți țelul. Cum pot să vă susțină totuși oamenii mai departe astfel încât să reușiți ce v-ați propus?
Radu: Recent am făcut o asociație culturală prin care putem primi sponsorizări, donații etc. Lori se ocupă de social media și tot ce „brainstormuim” acum împreună. Va fi drăguț și de treabă și va anunța pe pagina Riot Monk ce se întâmplă.

După un scandal mediatic recent în care au fost implicați artiști din mainstream care au cerut ajutor financiar statului român, fără să intrăm în toate detaliile situației, ai simțit că undergroundului îi lipsește un „sindicat” al lui care să vorbească și pentru drepturile voastre?
Radu: Underground însemna ceva, undeva prin anii ’90. O muzică mai elitistă care intenționat nu voia să intre în sacul cu superficialitate al muzicii românești. Fie ea și rock. Acum, dacă ești pop rock sau ceva stil din ăsta așa, mai drăguțel, tot în underground ești aruncat. Că nu te bagă mai nimeni în seamă. Sindicat în România? Nu prea cred. Am observat egoismul și ciuda și nepăsarea foarte multor trupe lansate în undergroundul nostru. Fuck ‘em.

Cât de fezabilă este o astfel de organizare a undergroundului, într-un ONG colectiv, de exemplu, care să ofere îndrumare juridică, sprijin, awareness și un sentiment de unitate mișcării?
Radu: Daca-n 276432987 de ani nu s-a întâmplat nimic în direcția astaaaaa….fezabilitate not. Ar fi extraordinar să se realizeze așa ceva, dar nu o vad întâmplându-se tare repede.

Regreți vreodată destinul de artist rock în România?
Radu: Uneori. Sunt convins că eram mult mai sus deja într-o țară unde, dacă ești bun, un agent îți face și masaj numa’ să-ți fie bine și să-și ia procentele.

Ce te frustrează cel mai mult la industria noastră muzicală?
Radu: E suficient să deschizi radioul sau TV-ul și ai să găsești răspunsul meu. Abominațiuni muzicale cu zâmbetul laaaaarg pe buze.

Muzician underground în România = o proclamație de rebeliune sau o condamnare la anonimat?
Radu: Anonimat și un viitor plin de spini și angoase până când reușești să fii băgat în seamă. Normal că devii un rebel la cote înalte!

Ai suferit vreodată psihic din cauza modului în care este privită muzica rock/underground la noi? Ți-au creat conflicte interioare dureroase prejudecățile societății românești față de acest gen de muzică?
Radu: Aproape zilnic. Lupta nu ‘oi lăsa-o cât timp mai am de dat afara o mulțime de voci.

Care este/sunt piesa/piesele Riot Monk de care ești cel mai mândru?
Radu: Toate sunt copiii mei. Nu pot să mă împart. Fiecare are oleacă de Radu în dânsa, hehe.

Ce face ca zbuciumul și sacrificiile voastre pentru artă să nu fie în van și să merite tot efortul? Unde sălășluiește, de fapt, lumina de la capătul tunelului „sonor”?
Radu: Nu văd cum poate fi în van ceva pentru care știi ca te-ai născut. Sacrificiile nu mai contează. Arta e în fiecare dintre noi și nu ne dă pace. E agresivă și tare încăpățânată. Nu îi rezistăm 😊.

Sprijină trupa:

Riot Monk pe FACEBOOK

Riot Monk pe YOUTUBE

Albumul AER este disponibil AICI


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors