0%

Posted By: Alexandra On:


Un moment de fragilitate alături de muză, cu Bucium

Muzica formației Bucium este o călătorie inițiatică în categoriile abisale ale greu-încercatului spirit românesc. Nu există niciun alt proiect artistic local care să surprindă atât de bine matricea stilistică a acestui neam, în forma ei cea mai pură. Prin revalorificarea unor elemente culturale – dar și de sens – precum folclorul, filosofia populară și subconștientul arhaic, Bucium izbutește să aducă în prezent povestea complexă a sufletului autohton.

Întru desăvârșirea acestui țel, trupa folosește o combinație iscusită de sonorități – și de „însemnătăți”. Soundului actual, de rock contemporan, i se adaugă instrumente precum buciumul, cavalul, vioara și altele, cărora li se alătură versurile originale, parcă desprinse dintr-o doină sfâșietoare, uitată de lume. Rezultatul este o „marcă” proprie de folky art-rock, care reușește să îl transporte pe ascultător în universul primordial al conștiinței românești, încă un foarte viabil rezervor de tâlc.

După trei albume de succes, dintre care unul live, trupa are în pregătire cel de-al patrulea material discografic din carieră, intitulat „Zimbrul Alb”. Acesta promite să fie cea mai matură lansare Bucium de până acum. L-am convocat pe liderul grupului, melancolicul rapsod Andi Dumitrescu, la o ședință de căutări interioare pe ritmuri rock și artistul a fost de acord să îmi ofere un interviu sensibil, confesiv și plin de informații dezvăluite în premieră.

De ce este scrierea versurilor „un moment de fragilitate alături de muză” pentru formație? Care este legătura dintre „Nabucco” a lui Verdi și maiestuosul zimbru alb? Cum ne marchează destinele propensiunea pentru tragedie a acestui neam? Descoperiți mai jos răspunsurile lui Andi.

Noul vostru album, „Zimbrul Alb”, este unul conceptual și are ca temă astronomia populară. Ce anume v-a inspirat să mergeți în această direcție?

Dintotdeauna oamenii au fost fascinați de tainele cerului, stelelor, astrelor, întreaga spiritualitate și mitologie planetară bazându-se pe relația dintre oameni și ele. Nu există nicio cultură în care cerul să nu fie prezent. Ideea care s-a cristalizat la început a fost această galaxie imaginară – a zimbrului alb, care să conțină poveștile noastre. Singura piesă deja compusă la acea vreme era „Greuceanu”, o poveste despre furtul Soarelui. Albumul are două coperte conceptuale – piesele „Zimbrul Alb” și „Nirwana”, între care se dezvăluie trei basme populare – „Fata din grădina de aur” – basmul ce a stat la baza Luceafărului eminescian, „Greuceanu” și „Harap-Alb”, alături de „Cântecul Soarelui”, care este de fapt poezia populară „Soarele și Luna”, culeasă de Vasile Alecsandri, „Vânător” – numele popular al constelației Orion și „Drumul Robilor”. Întreg albumul face referiri la Eminescu – prima piesă conține o strofă din „Odă în metru antic”, iar „Nirwana” este de fapt titlul inițial al „Rugăciunii unui dac” și este totodată cheia întregului disc.

Zimbrul alb prezintă conceptul albumului, o invocație și o îmbrățișare a suferinței, a recompunerii după aparenta distrugere a ființei, a botezului focului într-un ego înghețat:

Zimbrule alb vino din miazănoapte!
În lacrimi de gheață renaște-ne îndat!
Zdrobește-ne-n vieți fără strop de dreptate
Și-n tot acest drum să fim fără de păcat.”

Pentru a promova discul, ați invitat fanii în studio printr-o serie de clipuri video în care prezentați procesul de înregistrare a materialului. Cum v-a venit această ideea de a le împărtăși oamenilor experiența muncii în studio?

Era singurul fel în care puteam rămâne conectați cu cei care ne urmăresc, în această perioadă. După ce terminăm de mixat albumul, vom filma niște interviuri cu fiecare membru și vom face un mini-documentar în care vom spune povestea discului.

Zimbrul este un animal cu o încărcătură simbolică profundă care a avut parte de numeroase mențiuni în creații populare românești și în narațiuni istorice autohtone. Cea mai cunoscută dintre acestea este legenda întemeierii Moldovei de către Dragoș care vânează zimbrul (sau bourul, nu se știe exact) al cărui cap va ajunge să decoreze stema regiunii. Apoi, câteva secole mai târziu, după ce ambele specii fuseseră vânate până la dispariție, Mihai Eminescu menționează zimbrul în celebra sa poezie „Epigonii”, unde animalul devine un simbol al măreției de odinioară, definitiv pierdute, a spiritului românesc. Cum se leagă tâlcul discului vostru – căci toate albumele voastre au un tâlc al lor, înrâurit de tezaurul de simboluri autohtone – cu destinul acestei creaturi, cu destinul neamului nostru. De ce zimbru, și de ce tocmai alb?

Este vorba exact de zimbrul lui Eminescu, este întruchiparea a ceea ce este mai pur în spiritualitatea românească. Am încercat și în acest disc să surprindem câte ceva din sufletul românesc. De fiecare dată mă simt dator să completez că suntem împotriva noțiunii de naționalism, împotriva granițelor, împotriva vreunei mândrii bazate pe un trecut istoric umflat artificial. Credem că limba română este păstrătoarea felului românesc de a fi și prin această limbă părinții le transmit copiilor un fel de a fi, niște legende, basme, mituri vechi de mii de ani, fără a realiza măcar că asta ne definește. În ultima vreme aceste basme încep să fie uitate. Meșteșugul de a făuri un tulnic, un bucium, un caval, de a coase o ie, o fotă, un cojoc, etc. toate aceste lucruri în care se află ceea ce ne diferențiază în mod frumos de alte popoare, dispar în fiecare zi. Visul nostru e să contribuim în orice măsură la ținerea acestor legende, basme și mituri în viață.

„Miorița” a valorificat niște sentimente specifice inconștientului colectiv arhaic românesc, cum ar fi dorul abisal, acel Dor cu „D” mare, dar și speranța regăsirii la capăt de timp și de lume. Înainte de orice, a fost un album profund „emoțional” și cathartic care a utilizat bogăția liricii populare, dar și elemente de narațiune fantastică pentru a exprima stările menționate mai sus. Care va fi repertoriul de emoții, sentimente și povești cu care va lucra Zimbrul Alb?

Ca în „Miorița”, cred că în „Zimbrul Alb” partea care abia se ghicește din versuri, partea care trebuie corelată de la un cântec la celălalt, dă imaginea de ansamblu a discului. Ca în „Miorița”, este păcat ca oamenii să asculte doar piese și nu întregul disc, măcar de câteva ori cap-coadă. Cred că este un disc mult mai întunecat, vorbește despre pierderea tuturor lucrurilor dragi într-o viață și despre îmbrățișarea acestei experiențe ca fiind vindecătoare, vorbește despre întunecare, despre nebunie, despre lucruri ce lipsesc, despre furtul sau dispariția lucrurilor mărețe. Există și două piese ce par pozitive, „Cântecul Soarelui” și „Harap Alb”, însă la o privire mai profundă, eroii lor se confruntă cu situații care nu se pot rezolva fericit. Singura piesă care lasă posibilitatea unei rezolvări fericite este „Harap Alb”, dar acel sfârșit fericit nu este evocat.

Primul single de pe album, „Drumul robilor” beneficiază de un videoclip răvășitor care conține scene de la protestele din ultimii ani din România. Versurile vorbesc despre blestemul ispășit pe nedrept de cei furați de țară, condamnați să fie robi pe tărâm străin, o metaforă care trimite către destinul celor care părăsesc România pentru un trai mai bun. Dacă „Voievozii” și „Miorița” au tratat teme cu conținut istoric, sau de spiritualitate/emoționalitate autohtone, va fi „ZA” discul care ne aduce, în mod șiret, în „contemporan”, în visceralitatea actualității?

Da, sperăm asta. Verdi a făcut-o primul, în „Nabucco”, el a plasat situații sociale contemporane lui într-un trecut istoric necenzurabil și exemplul lui mi-a dat ideea „Zimbrului Alb”. Cred că versurile „Drumului Robilor” sunt destul de puternice:

„Îngropat-am un vis în adânc abis
Ce ne-nchide himeric.
Ne priviți cum pierim pe tărâm străin
Strălucind intuneric.”

„Drumul Robilor” pentru noi este un cântec de protest. Cheia discului nu este însă protestul, este „Nirwana – Rugăciunea unui dac”.

Ați studiat mult folclorul românesc, basmele, poveștile, lirica populară și simbolistica arhaică. Cum v-ați dat seama că tot conținutul de acolo are totuși o relevanță profundă și pentru contemporaneitate? Găsim răspunsuri la întrebări profunde în această zona căzută în dizgrație a culturii noastre?

Nu credem că are o relevanță profundă pentru contemporaneitate în forma în care îl expunem noi, pentru că asta ar fi însemnat să fim o trupă cu adevărat de succes, ceea ce nu este cazul :-).

Cred că înțelesurile profunde ale folclorului sunt relevante pentru o nișă foarte mică și sperăm nu pe cale de dispariție de oameni educați, care încă citesc, care încă apreciază basmele. Nu prin aceste basme și legende învață copiii să separe binele de rău? În anii 2004-2008 era privit cu dezgust să cânți versuri din folclor, tinerii voiau să fie orice altceva, dar nu români în felul ăsta. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci, însă cred că oricând lucrurile despre care noi cântăm pot fi date uitării.

Un gând care mi-a încolțit „ascultând” dorul și suferința evocate de unele melodii de pe „Miorița”, apoi după ce am ascultat „Drumul Robilor”, a fost acela că tragedia pare cumva cusută în destinul neamului nostru. Până la urmă, doina românească este considerată unică în lume și folclorul nostru este plin de „jale”. Oare avem noi românii o predilecție pentru tragedie, am făcut, fără să vrem, din ea un destin?

Da, în mod cert avem și despre asta cred că este întregul disc: despre îmbrățișarea acestui destin tragic și despre a găsi pacea în el. Este exact White Walls – „Eye for an I” – „Down for us means nothing anymore”. În momentul în care îmbrățișezi asta, nu poți merge decât în sus.

Cred că nu toată lumea știe că, deși versurile voastre „sună” ca niște doine, sau ca niște elemente lirice populare preluate din folclor, ele sunt, de fapt, 100% originale. Cum se face că vă vine atât de ușor să scrieți astfel?

Nu cred că pot să explic asta, căci nu este un proces rațional. Mă ghidez foarte tare după ceea ce simt și încerc ca toate versurile Bucium să aibă suflet, să nu fie rezultatul a ceva rațional, ci întotdeauna să pornească de la ceva simțit. În rest există în jurul meu multe cărți de poezie populară, de basme, de mitologie, datini și credințe străvechi, am cochetat pe la 24 de ani cu ideea de a studia masterul în Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor, în cadrul Facultății de Litere, încerc să mă documentez cât mai bine când aleg o temă, însă momentul scrierii acelor versuri e doar un moment de fragilitate alături de muză. :-). Concluzionând – pentru ca scrierea versurilor să vină ușor, a trebuit să trăim niște lucruri foarte grele, din care am rămas cu acele sentimente pe care le îmbrac în versuri.

Diferă noul disc, ca sound, de materialele precedente?

Ne-am propus încă de la primul album, „Voievozii”, să nu existe două albume care să sune la fel. Credem că acest disc sună cel mai bine de până acum, este mixat de Dan Georgescu (byron, Kumm, Moon Museum) la Unda Recording, un studio foarte bine echipat, iar de master se ocupă Svante Forsbäck, de la Chartmakers Finlanda (Rammstein, Volbeat, Apocalyptica). Nu am făcut niciun fel de rabat de la calitate.

Se întoarce Radu Damian la „cârma” artworkului Zimbrului Alb sau lucrați cu un alt ilustrator?

Radu nu a plecat niciodată (râde). Când găsești perfecțiunea, de ce să cauți altceva? Discul fizic va fi absolut impresionant. Pornind de la formatul inventat de noi la Audiosama Records – un disc de 22×22 cm, în care fiecărei piese de pe album îi corespunde o ilustrație, pentru „Zimbrul Alb”, Radu face ca aceste ilustrații să aibă sens și separat, și împreună, având același scop, de a lăsa o formă fizică, colecționabilă, a muzicii noastre. Pentru noi, ca proiect independent, această perioadă în care nu am putut concerta a mărit importanța pe care o au vânzările de tricouri și albume de pe magazinul nostru buciumromania.bandcamp.com și le mulțumim pe această cale tuturor celor ce au făcut ca „Miorița” și „Live în Codrul Ascuns” să ajungă să fie aproape sold-out.

Care sunt piesele voastre preferate de pe noul album?

Piesa mea preferată este „Nirwana”, a fost cel mai emoționant moment din înregistrarea discului. Este un recitativ ce pornește de la câteva șoapte și culminează cu cele mai dure scream-uri, sunt foarte fericit că am înregistrat așa ceva. Preferata Alexei este „Greuceanu”, pentru libertatea improvizațională pe care o oferă la fiecare concert, a lui Cristi este „Vânător”, pentru complexitate și pentru nivelul tehnicității, iar preferata lui Mihai este „Fata din grădina de aur”, o piesă în care el alternează între vioară și chitară acustică. Piesa preferată a lui Adi este „Cântecul Soarelui”.

Bucium Website Oficial

Bucium Webshop

Bucium pe Facebook

Bucium pe Youtube

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors