0%

Posted By: Alexandra On:


Întâlnire cu un crâmpei de suflet, pe un raft de librărie

Prima mea dragoste a fost arta plastică. Când eram copil, desenam ore în șir tot ce îmi trecea prin cap. Din când în când, tata îmi aducea de la serviciu câte un top de hârtie de xerox de calitate, din aceea albă-albă, ușoară și cu un foarte vag luciu. Înainte s-o umplu cu născocirile minții mele, stângaci exprimate de mâna dreaptă veșnic pătată cu pasta colorată a cariocilor, îi acordam câteva momente de reculegere în care îi savuram mirosul vag, neutru, de curățenie. Apoi o umpleam cu supereroine, versiuni personale ale lui Scooby-Doo și prințese aflate la ananghie. Mulți ani mai târziu, ca elevă a Liceului de Artă, îmi transformasem pasiunea inocentă în tehnică și visurile copilărești în ilustrații bine gândite, care exprimau trăiri tot mai complexe. Dar după ce a murit tata, a fost ca și cum cineva ar fi ars toată hârtia din lume și mi-ar fi rupt mâna dreaptă. Deși încă o murdăream cu tuș încercând să-mi recuperez iubirea pentru grafică (alesesem această secție), ceva încetase să mai funcționeze.

Mi-a luat câțiva ani să accept că sufletul meu nu mai avea destulă culoare ca să deseneze și să realizez că trebuie să înlocuiesc cartușul epuizat din interior cu altfel de cerneală: una mai subțire, numai bună pentru scris. Hârtia albă-albă, ușoară și cu un foarte vag luciu a dispărut pentru totdeauna, dar am găsit alta, subțire și gata liniată, pe care așterneam poveștile pe care mi le spuneam în adolescență ca să fac realitatea deseori dură mai suportabilă. Mai încolo, mi-am dat seama că, de fapt, continuam să desenez, dar în alt mod, cu cuvinte, în loc de linii grafice.

În toți acești ani, scriind și tot scriind, îmi imaginam uneori momentul în care îmi voi publica prima carte. Cărțile, asemenea gravurilor și lucrărilor grafice pe care le făceam în liceu, sunt tipărite pe hârtie, au textură, au materialitate și au acel miros plăcut care îmi amintește de copilărie. Și, în plus, găzduiesc povești pe care oamenii, citind, și le desenează pe pânza sufletului și a minții. M-am gândit că, dacă voi avea niscaiva noroc, voi debuta cu o colecție de povestiri scurte sau cu un roman (aveam zeci de proiecțele începute și lăsate de izbeliște, deoarece credeam că nu sunt bune de nimic). Nu mi-a trecut prin cap că aș putea să ard într-o noapte de octombrie ca oricare alta și că voi scrie o carte ce „Jurnalul lui 66”. Nu mi-am imaginat atunci când îi citeam cu pasiune nevinovată de adolescentă pe Edgar Allan Poe și pe Charles Baudelaire că închipuirile și coșmarurile lor pot să fie aievea și că lecturându-i, învățam de fapt cuvintele necesare să descriu iadul prin care aveam să pășesc, dezbrăcată de piele. Dar iată că 30 octombrie 2015 s-a petrecut cu adevărat, iar eu, în loc să continui să scornesc povești de dragoste, am scris cronica unei tragedii care a lăsat sute de oameni orfani de piele, de visuri și, cel mai rău, de alți oameni.

Zilele trecute am găsit „Jurnalul lui 66 – Noaptea în care am ars” într-o librărie Cărturești și m-am emoționat. M-au încercat o mulțime de sentimente când am văzut că un crâmpei din mine stă cuminte pe un raft, așteptând să fie dus acasă de cei care vor să îi ofere un loc în viețile și în bibliotecile lor. L-am luat în mâini și l-am întors pe toate părțile. L-am răsfoit și l-am atins cu grijă, știind că în el sălășluiește fragilitatea ființei mele, ascunsă după adevărul dur care a ucis și a mutilat. Imagini cumplite și vorbe grele, oameni răi și buni, vulnerabilitatea apropierii morții și solidaritatea celor aflați în suferință, toate sunt așternute pe hârtia gălbioară, aspră și grea, numai bună pentru a găzdui mărturisiri din infernul corupției și al dezumanizării. Nu astfel de imagini aș fi vrut să desenez, nu astfel de cărți aș fi vrut să scriu, dar iată că soarta a decis în locul meu că voi spune povești adevărate care, poate, vor însemna ceva mai mult pentru oamenii care le vor citi decât ar fi însemnat un roman de dragoste. Asta nu înseamnă că nu am să încerc totuși să îl duc la bun sfârșit și pe cel din urmă.

Vă puteți întâlni cu jurnalul meu atât în librăriile fizice Humanitas, Cărturești, Diverta și altele, cât și în cele online, pe elefant.ro și pe eMAG. Dacă dați de el, salutați-l din partea mea și bateți-l prietenește pe copertă.

https://www.libhumanitas.ro/jurnalul-lui-66-alexandra-furnea-hu003322-1.html

https://carturesti.ro/carte/jurnalul-lui-66-1933290761?p=1

https://www.librariadelfin.ro/carte/jurnalul-lui-66-noaptea-in-care-am-ars-alexandra-furnea–i123986

https://www.libris.ro/jurnalul-lui-66-noaptea-in-care-am-ars-HUM978-973-50-7708-2–p28444115.html

https://www.emag.ro/jurnalul-lui-66-noaptea-in-care-am-ars-alexandra-furnea-humanitas-9789735077082/pd/DQMZJZMBM/

https://www.elefant.ro/jurnalul-lui-66-noaptea-in-care-am-ars_04515344-088f-46ea-8d3b-77d4ac756d5a


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors