Scroll down or click here for the English version
Tărâmul Cețurilor este dincolo de pragul lumii cunoscute. Pentru a ajunge acolo, trebuie să treci printr-o cortină de tenebre care acoperă universul ascuns și îi protejează secretele. Din când în când, de după aceasta răzbat sonorități misterioase însoțite de versuri care spun povestea stăpânilor locului: Regina Malefică, Înalta Preoteasă și Magul.
Îi întâlnești îndată ce îți faci curaj să pătrunzi în interiorul cosmosului în răspăr. Teama pe care o simțeai doar cu o clipă în urmă dispare. Chipurile lor îți sunt cunoscute și ești sigur că le-ai mai văzut undeva, acum mult timp. Rând pe rând, ei se apropie de tine și, pe acordurile muzicii pe care acum o auzi deslușit, îți spun cine sunt și ce îi doare.
Apoi am deschis ochii și mi-am dat seama că tocmai terminasem de ascultat noul album al Deliei Poparad, „The Land of Mist”. Materialul este un periplu sonor prin crevasele subconștientului uman și îl învită pe ascultător la introspecție prin reverie, via stoner rock.
„The Land of Mist” este primul LP al proiectului bucureștean, care o are în frunte pe chitarista și compozitoarea Delia Poparad, cu care am stat de vorbă pentru a afla câte ceva despre chintesența stoner-ului, viața de artistă underground și importanța misterului în artă. Read on, weary traveler!
Vorbește-mi despre „Land Of Mist”. Dincolo de a fi o poveste întunecată de dragoste, mi se pare o incursiune în subconștientul uman înțesat de figuri arhetipale și de mituri pline de tâlc. Ce te-a inspirat când ai gândit conceptul?
The Land of Mist este o serie de întâmplări personale prin care am trecut și pe care le-am transpus într-o poveste cu tentă psihedelică. M-a inspirat muzica frumoasă pe care o ascultau părinții mei, cărțile pe care le-am citit și artiștii care mi-au fost alături, fie la un pahar de vin, fie pe un poster în camera mea. Sunt pasionată de mister de când mă știu și îmi place să îl transpun în tot ceea ce fac. Însă o inspirație majoră a fost albumul „Demons and Wizards” lansat în 1972 de Uriah Heep. Versurile sunt povești interesante despre magie, iubire, poeți și călătorii în timp. Aveam 13 ani când l-am ascultat prima oară și m-a fascinat. Îmi doream să cânt și eu la fel. Am citit apoi „Alice In Wonderland” și mi-am dorit să scriu la fel. Cred că acolo undeva a aparut și ideea transformată ulterior în „The Land of Mist”.
Noul album poate fi citit atât în cheie „psihanalitică” (îmi amintește foarte mult de scrierile lui C.G. Jung), cât și ca o mitologie originală, care combină elemente universale și autohtone. Cum s-au născut poveștile personajelor centrale: the Magician Man, the High Priestess și the Wicked Queen. Și ce este, de fapt, Tărâmul Cețurilor?
În 2015 am scris prima piesă – „Magician Man” – pe care am înregistrat-o alături de Horațiu Ghibu. Tot atunci l-am cunoscut pe Ștefan Mustață cu care am înregistrat ulterior tot albumul. Mi-a plăcut foarte tare ideea de a da viață unor personaje, așa că nu a durat mult până să apară Wicked Queen. M-am îndrăgostit de vocea Alexandrei Ivan și nu mi-a fost greu să îi atașez imediat un personaj. „The Land of Mist” este o poveste simplă și reală de dragoste, pe care bunicul o povestește nepoatei care adoarme și astfel totul se transformă într-un vis. „The High Priestess” este personajul pe care și-l asumă copilul în acest vis numit „The Land of Mist”.
Ce aspect al stoner-ului îți place cel mai mult și îți vorbește cel mai intim?
Îmi place deschiderea emoțională pe care o are stoner-ul și faptul că nu mă limitează. Prefer tempo-ul lent, poveștile pline de mister și instrumentele acordate cât mai jos. Primul concert stoner a fost 1000mods în Fabrica. Acesta este și motivul pentru care am ales să lansez „The Land of Mist” în locul în care a început totul.
Mi se pare că odinioară metalul avea o aură de mister care s-a diluat un pic în ultimii ani. Tu reușești să surprinzi acest element atât la nivel de sonorități, cât și liric. Ce te face să mergi în această direcție „criptică” și de ce nu ai abordat un gen mai ușor de pătruns?
Ascult foarte multe genuri diferite de muzică, dar când am chitara în brațe, nu simt altceva decât stoner-ul. Tempo-ul lent mă ajută să merg către o stare adâncă de introspecție în care timpul se dilată și orice e posibil. E modalitatea mea de a aborda și stiliza părțile abstracte și incomprehensibile ale vieții. Îmi place să cânt la fel de mult cât îmi place să scriu, așa că cel mai probabil, proiectele mele muzicale vor avea mereu versuri pline de mister.
Într-una din discuțiile noastre, mi-ai spus că ați avut parte de mai mult interes din partea melomanilor din străinătate decât a celor din țară în ceea ce privește noul disc. Care crezi că este motivul?
La început de drum este important să găsești oameni pasionați de genul muzical pe care îl abordezi. În străinatate există tot felul de grupuri pe Facebook, sau canale de Youtube care promovează stoner-ul, însă cred că și în România este o nișă în plină dezvoltare. Am avut o susținere mult peste așteptările mele, mai ales pentru primul album și o mare parte se datorează oamenilor cu care am colaborat și care au avut încredere în mine – soliști, instrumentiști, ingineri de sunet, prieteni, fotografi, jurnaliști și ascultători.
Cât de greu este să fii artistă în scena underground din România? Te-ai confruntat cu prejudecăți? Crezi că e mai greu să fii luată în serios ca femeie, sau este scena una „inclusive”?
Nu cred că e mai greu, dar cu siguranță a fost interesant. Atâta vreme cât esti un om sincer și muncești la fel de mult ca ceilalți, nu cred că mai contează altceva. Bineînțeles, m-am lovit și de probleme, dar bănuiesc că așa e peste tot. Din punctul meu de vedere, pasiunea și sinceritatea sunt cele mai importante, iar oamenii cu care am lucrat m-au tratat cu sinceritate și am reușit să îmi transform pasiunea într-un album de debut.
Destinul de artist underground în România: blestem asumat sau binecuvântare plină de speranță?
Sunt împărțite părerile când vine vorba de asta, dar parcă am auzit mai multă lume care spune că este un blestem asumat. Mie îmi place să cred că este o combinație între cele două – un blestem asumat plin de speranță. Aleg să mă concentrez pe partea pozitivă de cele mai multe ori, iar când vine vorba de underground-ul din Romania, nu văd decât faptul că fară el, „The Land of Mist” nu ar fi existat.
Pandemia v-a întrerupt planurile, dar voiați să susțineți concerte live. Ce urmează pentru proiect după ce spectacolele vor fi din nou permise?
Din cauza pandemiei, nu a fost posibil un concert de lansare pentru „The Land of Mist”, chiar dacă era programat în Fabrica pe 21 martie, dar sper să se liniștească lucrurile și să îl putem reprograma cât mai curând. Aveam în plan să ne plimbăm puțin prin țară dar probabil mai avem de așteptat. Îmi e greu să mă pronunț momentan, până nu se clarifică situația generală cu pandemia.
M-am bucurat mult să ascult voci proaspete, pe lângă cele consacrate, pe albumul vostru. Artiști tineri precum Alexandra Ivan, Diana Secu și Robert Pița au „întrupat” prin glasul lor personajele de pe disc. Veți mai colabora în viitor?
Am lucrat excelent împreună, și mi-ar plăcea să îmi fie alături și pe următorul album. Încă nu am discutat concret cu soliștii pe care îi am în plan, dar cu Diana Secu sigur va fi cel puțin o piesă pe viitorul album.
Care este următorul pas pentru proiectul Delia Poparad, în afară de concerte îndată ce va fi posibil?
Concerte, concerte și iar concerte! În afară de asta, pregătesc o serie de filmări și un videclip pentru piesa „The Land of Mist”. Am început și pregătirile pentru următorul album, de data asta cu o tematică mai apropiată de realitate, însă cu la fel de mult mister.
Dacă Magul, Preoteasa și Regina ar asculta metal, care ar fi trupele lor favorite și de ce?
Magul ar fi fan Alice in Chains. Cu cât mai grunge, cu atât mai bine! Preoteasa, în schimb, ar prefera un vibe mistic care mă duce cu gândul la OM, Batyushka și Rotting Christ. Trupa preferată a Reginei ar fi clar Black Sabbath. Mai ales că Regina sigur ar cânta la chitară și ar fi stângace!
Stream and Download THE LAND OF MIST here
Like and Follow DELIA POPARAD here
Foto: Miluță Flueraș, Mihai Voicu
A Journey through the Land of Mist, with Delia Poparad
The Land of Mist lies beyond the known world’s threshold. To get there, you have to pass through the curtain of darkness that covers this hidden universe and protects its secrets. Every once in a while, you hear bits of mysterious music, riddled with lyrics telling the stories of the rulers of that place: The Wicked Queen, The High Priestess and the Magician Man.
At some point, you’re brave enough to step inside this twisted cosmos. You meet its three masters straight away and the fear you felt just a moment ago vanishes. Their faces look familiar and you’re certain you’ve seen them somewhere before. One by one, they come to you and sing you their stories. You hear the music clearly now and you understand what ails them so.
I then opened my eyes only to realize that I had just finished listening to Delia Poparad’s first LP, eerily titled The Land of Mist. The album is a sonic journey through the crevasses of the subconscious mind, and it engenders introspection through reverie, via stoner rock.
I summoned Delia, the band’s songwriter and guitarist, to an in depth conversation about the quintessence of her favorite genre of music, her life as an underground female artist and the importance of mystery in art. Read on, weary traveler!
Tell me more about The Land of Mist. It’s not only a dark love story, but also a journey through the subconscious mind, riddled with archetypes and myths. What inspired you?
The Land of Mist is a series of very personal occurrences that I’ve gone through and which I’ve decided to embody through a story with psychedelic elements. I felt inspired by the beautiful vintage music my parents always listen to, by the books I read, by the artists that have always been there for me, by a glass of wine, or by something as simple as a poster in my room. I’ve always been passionate about mystery and I love expressing the concept in everything I do. One major inspiration was Uriah Heep’s Demons and Wizards record, released in 1972. The lyrics tell stories about magic, love, poetry and time travel. I was 13 when I listened to it for the first time and it fascinated me. I wanted to play the same kind of music. Then I read Alice In Wonderland and I discovered I wanted to write in that same style. I think that’s when the rough draft of The Land of Mist was actually born.
The record can be deciphered using psychoanalytical tools (it has some Jungian vibes), but it’s also an original mythology. How were the narratives of the three main characters born, and what exactly is the Land of Mist?
I wrote the first song – “Magician Man” – in 2015. I recorded it with Horațiu Ghibu. That was when I met Ștefan Mustață, with whom I later recorded the entire album. I always loved the idea of creating your own characters so it didn’t take long for the Wicked Queen to be born. I fell in love with Alexandra Ivan’s voice, so I decided she’d take on the Queen’s “skin”, vocally speaking. All in all, The Land of Mist is essentially a very simple and real love story, that a grandfather tells his granddaughter who falls asleep to it and turns it into a dream. The High Priestess is the character that the child ”embodies” in this dream called The Land of Mist.
What do you like the most about stoner metal? What speaks to you most intimately from within the genre?
I love the emotional openness of stoner, and that it doesn’t limit me in any way. I’ve always been a fan of slow tempos, mysterious stories and down-tuned instruments. The first stoner concert I ever attended was 100mods in Fabrica. That’s why I chose to release my own record at the same venue – the place where it all started.
I fell like metal used to have a more mysterious vibe back in the day. You manage to capture this in your music, through your highly symbolic lyrics and the cryptic nature of certain narratives. What’s so appealing about this direction, why not pick something more easily digestible?
I listen to a vast array of musical genres, but when I’m holding my guitar, the only thing I truly feel is stoner rock. The slow paced nature of the songs allow me to gain access to a deep state of introspection, within which time becomes dilated and everything seems possible. It’s my way of giving meaning to the abstract and incomprehensible occurrences of life. I love playing just as much as I love writing, so whatever future projects I’ll have, mystery and mysterious lyrics are always going to be a an important part.
You once told me that you have more fans abroad than you do in Romania. What do you think is the reason?
In the beginning, it’s so important to find the people who are most passionate about the type of music you’re playing. Outside Romania, there are a lot of Facebook groups and Youtube pages that promote stoner. However, the niche is becoming wider in Romania too. The support I received far exceeded my expectations. I owe this first record to the people who accepted to strike up collaborations with me, who trusted me – lead singers, instrument players, sound engineers, friends, photographers, journalists and fans of the music.
Is it hard to be a female underground artist in Romania? Have you ever dealt with prejudice?
I don’t think it’s harder to be a female underground artist in Romania. It is certainly an interesting experience. I believe that as long as you’re an honest, hard working person, nothing else really matters. Of course I also ran into various issues, but that’s nothing unusual or specific to a certain gender. I think passion and honesty are the most important assets. The people I worked with treated me with sincerity, and that’s how I managed to transform raw passion, into a debut record.
Being an underground artist in Romania: a curse you take upon yourself knowingly, or a hopeful blessing?
The jury is still out on this, but I think I heard more people saying that it’s the type of curse you roll with. I like to think of it as a fine combination between the two. It’s a hopeful curse you take upon yourself. I love to focus on the positive, and when it comes to the Romanian underground scene, all I know is that without it, The Land of Mist would not have been possible.
The pandemic disrupted your plans to perform live. What’s next?
Unfortunately, we couldn’t have a release concert for The Land of Mist because of the pandemic. It was scheduled for March 21st. I hope things will calm down soon, so that we can reschedule it. We wanted to travel around the country, but it’s going to have to wait. I can’t really say what’s next at the moment, not until the global situation becomes a bit clearer.
I was happy to hear some fresh voices on your album. It’s always good to become acquainted with up-and-coming talents like Alexandra Ivan, Diana Secu or Robert Pița, who all became mystical characters on your record. Will you keep working with them in the future?
We had a blast working together and I’d love for them to be by my side on my next album as well. I haven’t talked to all the musicians I want to involve in my future projects yet, but I’m pretty sure Diana Secu is going to star in at least one song off of my next record.
What’s the next step for your project?
Concerts, concerts, and then some more concerts! Apart from this, I’m doing some shootings and a video for the title song, “The Land of Mist”. I’ve already started working on my next record, and I can say that, theme-wise, it’s going to be closer to reality, but just as mysterious.
If the Magician Man, the High Priestess and the Wicked Queen were metal fans, which would be their favorite bands?
The Magician Man would be a die-hard Alice in Chains fan. The grungier, the better. The High Priestess, on the other hand, would be down for something a bit more mystical, like OM, Batyushka or Rotting Christ. As for the Queen, her favorite band would definitely be Black Sabbath. Especially since she’s left handed, and plays guitar!
Stream and Download THE LAND OF MIST here
Like and Follow DELIA POPARAD here
Photo: Miluță Flueraș, Mihai Voicu
