Dirty Shirt nu este doar o trupă, ci un fenomen. Pe lângă mix-ul original de genuri muzicale, de la metal, la folk, la world music, formația aduce în prim plan și un tip de atitudine „do it yourself”, care i-a servit în a se face remarcată pe scena internațională. Dirty Shirt nu se pricepe doar la amestecarea diverselor stiluri muzicale, ci și la combinarea lumii metalului cu cea a antreprenoriatului cultural.
Perseverența, devotamentul și pasiunea pură cu care artiștii își urmează visul, împreună cu strategiile inteligente folosite pentru a-și susține proiectele, au transformat grupul maramureșean în povestea de succes a undergroundului românesc, spusă/cântată pe scenele festivalurilor și ale cluburilor europene.
Pentru că 2020 înseamnă 25 de ani de Dirty Shirt, am decis să-l iscodesc pe liderul trupei, chitaristul și compozitorul Mihai Tivadar, ca să aflu mai multe despre proiectul lui de suflet. Am vorbit despre „nunta de argint” a formației, spectacolul aniversar de pe 25 septembrie de la Arenele Romane, importanța deschiderii față de surse alternative de sprijin și despre setea de a învăța lucruri noi din alte culturi ale entertainmentului.
A ieșit un interviu informativ, pe alocuri reflexiv, care dezvăluie câteva aspecte mai puțin cunoscute ale istoriei DS.
Anul acesta aniversați 25 de ani de existență. Sărbătoriți, deci, „nunta” de argint! Cum este să fii căsătorit cu Dirty Shirt?
Distractiv și creativ pe de o parte, dar greu în același timp: suntem mulți, cu personalități puternice și foarte diferite.
Concertul de la Arenele Romane, din data de 25 septembrie 2020, este primul și ultimul show open-air marca Dirty Shirt din acest an. Ați luat măsuri speciale pentru a vă asigura că normele de igienă vor fi respectate pe parcursul spectacolului?
Bineînțeles, de aceea am și ales Arenele pentru acest eveniment, fiind un loc care permite gestiunea publicului în această perioadă.
În acești 25 de ani de activitate, care a fost highlight-ul suprem al carierei voastre, acel moment „wow” care te-a convins că sunteți meniți să fiți împreună mult și bine?
Greu de ales doar un moment, practic toate concertele sunt un moment „wow”, dar daca e musai să aleg unul, probabil ar fi concertul de anul trecut la Wacken Open Air. A fost extraordinar!
Dirty Shirt mi s-a parut întotdeauna, pe lângă o trupă în sensul convențional al cuvântului, un foarte isteț proiect de antreprenoriat cultural. În ciuda lipsei unei industrii muzicale serioase dedicate metalului în România, ați reușit să vă creați propriul „sistem” și, prin acesta, să atingeți un nivel de succes la care aspiră multe formații locale. Care sunt, în opinia ta, pașii pe care trebuie să îi urmeze o trupă pentru a face un bypass vidului de oportunități, specific climatului cultural autohton?
Sincer să fiu, am învățat foarte multe lucruri în Franța. Când eram student la Lille, am început să mă implic în evenimente de tineret, cum ar fi Journées Culturelles Roumaines à Lille, și chiar în organizarea unui festival internațional în Franța și în România, numit East West Fest. Mai mult, după reluarea activității cu Dirty Shirt, am făcut mai multe turnee în România alături de trupe franceze și pot să spun că experiența de a lucra cu echipe profesioniste (artiști, săli, asociații partenere, tehnicieni etc) a fost una esențială pentru trupă.
Pe urmă, vedeam cum fac alții, învățam de la ei, încercam să facem mai bine și să ne adaptăm situației noastre. Am ajuns la proiecte destul de mari și faptul că am reușit să obținem finanțări și subvenții atât în țară, cât și în străinătate, a contat de asemenea mult în dezvoltarea trupei. Mereu am vrut să progresăm, album după album, turneu după turneu, clip după clip și cred că am reuși să facem asta. Însă e nevoie de o pasiune extrordinară, de sacrificii personale și de o muncă enormă. Bineînțeles, feedback-ul pozitiv al publicului și „succesul” formației au contat mult și au fost, clar, o motivație suplimentară.
Aș „sfătui” trupele tinere să fie perseverente. Pe lângă talent, e mare nevoie de perseverență, e nevoie să crezi în propriul proiect, să investești timp și energie, dar și bani, altfel șansa să ajungi la nivelul pe care ți-l dorești este minimă.
Ați fost sprijiniți de-a lungul timpului de instituții precum Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Afacerilor Externe, dar și Institutul Cultural Francez. Cum ați reușit să obțineți sprijin și awareness și cât de mult v-a ajutat concret acest suport?
După experiența din Franța cu proiectele de tineret, de vreo 5 ani încoace am încercat să obținem finanțări și din România pentru proiectele noastre. Evident, primele încercări au fost fără succes, însă în timp am progresat în ceea ce privește scrierea dosarelor, conceperea proiectelor în funcție de obiectivele, prioritățile și cadrul diferitelor programe culturale și am obținut sprijin atât pentru turneul FolkCoreDeTour alături de Ansamblul Transilvania, cât și pentru turneul european de anul trecut, European Latcho Drom Tour, parțial alături de Transylvanian FolkCore Orchestra. Sprijinul principal a venit în urma câștigării concursurilor de proiecte ale Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). Aș menționa și Wacken Foundation ca și partener constant în ultimii ani, o fundație „patronată” de Wacken Open Air, care susține artiștii metal din întreaga lume. În fine, anul trecut am avut o mare șansă prin faptul ca a fost sezonul cultural român în Franța și astfel am obținut sprijin din partea Institutului Cultural Francez și a partenerului român, Ministerului Afacerilor Externe. Sincer, fără aceste finanțări, o parte din proiectele noastre nu ar fi fost posibile, sau cel puțin nu la nivelul respectiv.
Revenind la ideea de antreprenoriat cultural, crezi că aceasta va deveni cea mai viabilă opțiune pentru artiști? Există și acum o mulțime de formații care au conturi de Patreon sau de Twitch, își sponsorizează materialele cu ajutorul donațiilor fanilor sau apelează la ajutorul diferitelor instituții. Să fie aceasta o cale spre succes mai sigură la ora actuală, având în vedere decesul modelului „casei de discuri” atotputernice, mai ales la noi unde acest model nici măcar nu are o istorie?
Cred că genul acesta de finanțare și susținere a diverselor activități va deveni din ce în ce mai general, nu doar în muzică și în artă, dar și în ceea ce privește diferite activități ale căror „produse” sunt oferite gratuit online.
Te ajută pregătirea de profesor de economie/ economist să gestionezi mai bine formația?
Nu prea are legătură. Eu lucrez în cercetare pe modelizare economică, simulări numerice, modele matematice, statistici. Însă probabil că faptul că sunt obișnuit cu analizele cantitative mă ajută să înțeleg totuși repede metodele actuale de gestiune și promovare artistică, care evoluează într-un ritm extrem de rapid
Mai ține viziunea asupra artistului ca un om desprins de cele „lumești” și dedicat cu totul artei sale?
Doar dacă ai norocul să facă altcineva munca „murdară”. Însă eu cred că decât să aștepți să îți pice norocul din cer, mai bine profiți de faptul că în ziua de azi ai posibilitatea să construiești un proiect artistic global, care merge dincolo de muzică și imagine. E vorba despre strategia pe care vrei să o aplici și direcția în care vrei să mergi ca artist, iar acum, spre deosebire de alte timpuri, ai avantajul de a decide singur aceste lucruri tocmai datorită tehnologiilor care îți stau la dispoziție.
Anul trecut ați cântat la Wacken Open Air și ați fost invitați la emisiunea Tracks a postului de televiziune francez Arte. Cum vede publicul internațional muzica voastră puternic influențată de folclorul balcanic, care e recepția culturală? Vi se pun întrebări despre România? Vă confruntați vreodată cu prejudecăți?
Faptul că avem influențe din muzica tradițională est-europeană e clar un avantaj. E o muzică vibrantă, plină de energie și de suflet, iar cei din străinătate rezonează rapid cu starea transmisă de noi. În general, publicul concertelor metal e un public foarte deschis și nu ne-am confruntat cu prejudecăți, dimpotrivă! Am fost mereu primiți extraordinar, în toată Europa.
Cum ajunge o formația românească să cânte la Wacken și ce ai putea să îi povățuiești pe artiștii care vor să ajungă să cânte nu numai acolo, dar la orice fest de un asemenea calibru din străinătate?
Aproape anual, România are o reprezentantă în finala Wacken Metal Battle și asta e cea mai ușoară cale: câștigi concursul național și ajungi la Wacken. Pe urmă, ca să cânți la Wacken direct sau după Battle – ai dreptul o singură dată în viață să participi – trebuie clar să ajungi la un anumit nivel pe scena europeană. Așa singur, de nebun, nu prea te bagă nimeni în seamă! Ne-au trebuit fix cinci ani ca să revenim la Wacken, dar de data aceasta pe afișul principal, pe una dintre scenele outdoors. Acest lucru s-a întâmplat datorită agenției noastre de management/booking din Germania. Același lucru se întâmplă și pentru alte evenimente majore. Vara aceasta ar fi trebuit să cântăm la mai multe festivaluri de calibru din Germania (Reload Festival, Dong Open Air), Franța (Plane’r Fest, Les Bichoiserie) și mai ales la Poland Rock, cunoscut și sub numele de Woodstock Poland, cel mai mare festival de muzică din Europa. Toate aceste apariții au fost obținute prin agențiile cu care colaborăm la nivel internațional. Din păcate, cu criza actuală, totul a fost deja amânat pentru anul viitor, vestea bună fiind că suntem reconfirmați la practic toate festivalurile pentru anul 2021.
Este posibil să faci bani din metal underground în ziua de astăzi?
Chiar și la nivel internațional, trupele din underground se află într-o situație destul de precară și de vulnerabilă, mai ales acum cu criza creată de COVID-19. Ca să ai într-adevăr un trai decent din muzică, trebuie să ajungi la un nivel foarte înalt.
Am văzut recent un interviu cu Nikki Sixx, fostul basist al formației Motley Crue care spunea că dintotdeauna, din orice sumă câștigată cu formația, din jumătatea care îi revenea după taxe, punea 20% deoparte pentru proiectele sale viitoare, lucru care i-a permis să aibă mai multă libertate artistică. Înțeleg că există un principiu asemănător și în Dirty Shirt. Crezi că orice trupă ar trebui să aibă un asemenea fond?
La Dirty Shirt situația este mult mai „extremă”. Practic, toate beneficiile realizate cu trupa sunt reinvestite în proiect. E singura soluție (sau găsești efectiv un finanțator extern) pentru a avea un proiect care crește an după an.
Care este situația show-urilor voastre internaționale în contextul pandemiei?
Pe termen scurt, situația este clară: anul acesta, aproape toate evenimentele au fost deja anulate sau reprogramate pentru anul viitor.
În data de 18 aprilie ați lansat un show pe Youtube intitulat „Stay at Home with Dirty Shirt”. Recepția a fost foarte bună. Crezi că va deveni acesta un model de entertainment care va dăinui pentru formații și după trecerea crizei?
Inițial ne doream să minimizăm daunele epidemiei și să rămânem în contact cu fanii noștri, însă proiectul s-a dezvoltat mult peste așteptări. În prezent, pot să spun că, pe undeva, este și o oportunitate care ne permite să experimentăm foarte mult, să punem în practică idei pe care nu am reușit să le materializăm până acum. De exemplu, în primul episod, highlight-ul a fost o versiune acapella a piesei „Palinca”. A urmat reorchestrarea acustică a melodiei „Săraca Inima Me” și un cântec nou inspirat de folclorul dobrobean, intitulată „Geamparalele” (care, de altfel, a avut un succes peste așteptări). Am avut și „Resonate”, un cover The Prodigy, precum și „Rocks Off”, cu un clip cu fanii noștri aflați în auto-izolare și activitățile lor din această perioadă. Cred că e și o formă de exprimare și libertate artistică inedită în condițiile situației de carantină pe care o trăim la nivel planetar. E posibil ca genul acesta de entertainment să dăinuie, dar la un nivel mai mic, chiar și după reluarea activităților „normale”. Oricum, noi am prins gustul și am devenit foarte operaționali în toată treaba asta. Reușim să facem producții la un nivel foarte bun, atât audio cât și video, în timp record, evident cu o canitate colosală de muncă. Totul este pe sistem DIY.
Ultimul vostru album, „Letchology” a ieșit anul trecut. Ce te mai inspiră zilele acestea? V-ați gândit deja la piese noi pentru un viitor disc?
Procesul compozițional nu se oprește niciodată. Deja avem idei pentru multe piese noi. Una dintre ele a fost deja lansată în show-ul #StayAtHomeWithDirtyShirt și este posibil să apară și altele. Evident, criza actuală ne-a dat toate planurile peste cap, inclusiv cele legate de noul album. Este posibil să îl realizăm într-un cu totul alt format, incluzând toate „producțiile” realizate în perioada pandemiei.
Care e dinamica în Dirty Shirt? Când știți că a venit momentul să lucrați la melodii fresh?
Cum ziceam mai sus, procesul compozițional este continuu și mereu fresh. Pe urmă, odată realizate mai multe piese în format demo instrumental, începem efectiv lucrul la aranjamente, linii melodice, versuri etc.
Cum arată procesul de songwriting la Dirty Shirt, cine compune, cine scrie versuri, cum se armonizează lucrurile?
În general, eu compun piesele, înregistrez demo-uri acasă, le trimit colegilor și pe urmă intervin schimbări, modificări, urmează repetițiile împreună, unde piesele evoluează din nou. Apoi începem colaborările și cu muzicieni externi care, la rândul lor, își lasă amprenta. Și bineînțeles, pe parte de versuri lucrăm, de la „Letchology” încoace cu Mat di Pilla (Ze Gran Zeft) care deseori se implică și în ceea ce privește liniile melodice.
Cred că ați fost prima formație care a cântat live alături de o orchestră folclorică, lucru care între timp s-a transformat într-un „obicei”. Veți continua colaborarea și pe viitoarele discuri?
Suntem pe principiul de a nu ne impune constrângeri muzicale și lăsăm flow-ul artistic să curgă în funcție de cum ne vin ideile, cum evoluează. În același timp, șansele să continuăm colaborările cu orchestre, folclorice sau nu, sunt destul de mari. Pentru noi, e o șansă mare și ne îmbogățește mult muzica.
Vă tentează vreodată să experimentați cu altceva?
Întotdeauna! A se vedea cover-ul Prodigy care probabil a surprins, sau poate chiar a șocat, o parte din fani!
Locuiești de 20 ani în Franța. Există diferențe de viziune între români și francezi în ceea ce privește rockul/metalul? Întâlnești și acolo prejudecăți ca la noi, sau e un gen mai respectat?
Da, sunt diferențe culturale în ceea ce privește rock-ul/metal-ul. În Franța, publicul ascultă muzică mult mai eclectic și este general vorbind mai deschis spre multe genuri diferite. Cred că numărul de fani „true” metal, relativ la populație, nu este foarte mare însă mult public ascultă și rock/metal, fără să fie exclusivi.
Crezi că artiștii underground au acum șanse mai mari să reușească să aibă o carieră profesionistă și dacă da, ce trebuie să facă pentru a ieși din anonimat?
Din păcate, nu. Chiar și fără pandemia COVID-19, situația artiștilor underground era precară și cei care ajung într-adevăr să aibă un trai decent și sigur din muzică sunt foarte puțini. E un pic cam ca la lotto, mulți participă, foarte puțini ies câștigători. Industria muzicală este unul dintre sectoarele cele mai lovite de criza actuală, cu efecte pe termen lung: efectiv nimeni nu știe când va fi posibil, și pentru cât timp, să ne întoarcem la normal din punct de vedere al concertelor. Mai mult, după ce va trece nebunia asta, nu știm în ce stare va fi scena muzicală. Probabil multe cluburi, festivaluri, agenții vor da faliment, cel puțin în țările în care statul nu va sprijini serios acest sector. Cât despre ieșirea din anonimat, cred că e nevoie de un cocktail de talent, muncă, pasiune, perseverență, fun, seriozitate și…noroc!
Foto: Lukas Urbanik Photography
