„F8”, cel de-al optulea album semnat Five Finger Death Punch, este jurnalul ieșirii din iad al solistului Ivan Moody, care în tot acest timp a luptat împotriva alcoolismului și, din fericire, a învins. Materialul sosește la doi ani după „And Justice For None” și reprezintă un catalog intim de demoni personali, puși pe muzică.
Trupa nu se abate în niciun fel de la direcția care a consacrat-o – și i-a adus atât de mulți detractori – preferând confortul sonorităților deja cunoscute. Ca de obicei, accentul se pune pe chitară și pe secțiunea ritmică dură, explozivă, iar peste toate vine timbrul lui Moody care pendulează între pasaje clean și harsh, în formă maximă.
Cei care se așteaptă la vreo revelație produsă de acest material, vor fi dezamăgiți. Dacă nu vă place 5FDP, nu vă veți răzgândi cu ocazia lui „F8” deoarece discul este o creație tipică grupului american. Fie că alegeți să îi numiți pe artiști „formulaici” sau, eufemistic, consecvenți, un lucru este cert: aceștia au găsit rețeta favorită pentru genul preferat de metal și nu se abat de la ea, oricât ar vorbi gura lumii.
În ceea ce privește songwriting-ul, regăsim pe „F8” aceeași combinație bulletproof între imnuri metal contagioase cu strofe intense și refrene melodioase, care ți se întipăresc enervant de rapid în memorie, și balade puține, dar expresive. În materie de producție, întâlnim manierismele cu care ne-am obișnuit din partea Five Finger Death Punch, a cărei colaborare cu Kevin Churko livrează de câțiva ani un sound devenit deja „trademark”.
Componența 5FDP s-a modificat ca urmare a plecării toboșarului Jeremy Spencer, căruia i-a luat locul Charlie Engen.
Cel mai impresionant aspect al discului este cel liric. Deși Moody nu este un textier rafinat, versurile de pe „F8” sunt atât de sincere încât eventualele stângăcii pălesc în fața realităților intime pe care le dezvăluie. Vocalistul își spune povestea într-un mod suficient de accesibil încât să îl facă pe ascultător să se identifice cu suferințele, îndoielile și frustrările sale. Moody cercetează cu iscusință adâncimea propriului abis și extrage de acolo adevăruri cu care pot să rezoneze și fanii.
„F8” este cel mai introspectiv album al trupei americane iar spectrul temelor abordate este vast. De la problemele societății contemporane („Living the Dream”), până la hateri („Bottom of the Top”), există loc în tracklist pentru orice aspect existențial care l-a marcat pe Moody în lungul drum spre vindecare. „Full Circle” sau „Inside Out” se remarcă prin potențialul de single, în timp ce „Mother May I” constituie o mantră personală a solistului.
În mod neobișnuit, cele mai impresionante melodii sunt două balade: „Darkness Settles In”, în care Moody atinge apogeul său de textier prin versurile tandre și poetice, cu o orchestrație pe măsură, și „Brighter Side of Grey”, un cântec tulburător care poate fi asemănat cu o descindere resemnată în certitudinea propriei mortalități.
Este de apreciat modul în care Ivan Moody izbutește să aștearnă o punte între drama personală și lupta fiecăruia dintre noi cu proprii demoni. Chiar dacă Five Finger Death Punch nu se abate de la cărarea deja bine bătătorită a unui metal imnic catchy, cu o rețetă sonoră consecventă și asumată, „F8” este un material cu un mesaj uman puternic, lucru care scoate discul în evidență.
Criticii formației vor rămâne la fel de virulenți și după „F8”, dar fanii, și comunitatea metal mai largă, au ocazia să asculte un disc robust, autentic și intim, creat de una dintre cele mai controversate trupe ale momentului.
