Scroll down or click here to read the interview in English
Este greu de spus de ce în România industria muzicală nu este interesată în mod consecvent de rock – cu foarte puține excepții. Oaie neagră, țap ispășitor și bufon la curtea regelui, rockul continuă să fie subfinanțat, ridiculizat și blamat, în timp ce atât valoarea, cât și uriașul potențial comerical îi sunt trecute cu vederea.
Ei bine, lui Horațiu Ghibu nu i-a fost niciodată teamă că se va murdări pe suflet dacă se dedică muncii „murdare” a undergroundului, spațiul predilect de exil pentru genurile neagreate de așa-zisul „mainstream”, și mai ales pentru rock. Din 1996 când și-a fondat prima trupă (WASTE) și până acum, a rămas fidel muzicii pe care o iubește.
După WASTE, au urmat colaborări cu Thunderstorm, un proiect secret de black metal numit ENTHEILIGER, pe care l-a conceput cu ajutorul prietenului său, regretatul Alex Pascu (basistul și liderul formației Goodbye To Gravity), ședințe de compus melodii cu Neo și proiecte noi precum Briefcore, Klon, Rain District, Changing Skins și Junkyard Heroes.
După toate experimentele (și experiențele), artistul s-a întors la rădicini și la fundamentele rockului cu cea mai nouă trupa a sa, Loud Inc. Aceasta reprezintă un trio minimalist compus din Horațiu în rolul de solist și chitarist, Peter Kolcsar ca basist și Dorian Cazacu la tobe. Am stat de vorbă cu Horațiu despre Loud Inc., despre puterea salvatoare a muzicii precum și despre destinul de artist „underground”, într-un climat cultural în care „underground” înseamnă aproape tot ceea ce nu se află sub papucul dictaturii superficialului. A ieșit interviul dur și dureros de sincer de mai jos.
De la Klon la Changing Skins, ai experimentat cu un vast spectru de genuri, rămânând mereu „true to yourself”. Cu Loud Inc. te-ai întors la rădăcini, la acel rock and roll gol-pușcă, fără artificii, 100% live. Ce te-a determinat să mergi în această direcție?
Pasiunea pentru rock care m-a urmărit toată viața. A fost și o mică provocare pentru mine să am chitara din nou în brațe după 15 ani. Le mulțumesc colegilor Peter și Dorian pentru încredere și răbdare. O altă provocare este să reușești să faci rock într-o formulă atât de redusă. Să ai un produs cât mai onest care să atingă oamenii și fară acele artificii de care vorbești tu.
Povestește-ne cum și de ce/ din ce nevoie s-a născut Loud Inc.
Din cel mai sincer motiv: dorința și nevoia de a cânta rock. Din lipsa unui termen mai bun de comparație, chestia asta este ca un drog pentru mine. De când am început cu prima trupă în liceu la 16 ani, am activat mereu într-o formulă sau alta.
Fanii tăi sunt deja familiarizați cu piese precum „Soul Brother”, „Gambler” și „Allein unter Allen”. Plănuiți să scoateți un LP în viitorul apropiat?
Cu siguranță vom face asta. Așa ca o mică surpriză, în decembrie am înregistrat 4 piese. Ele au fost deja mixate și finalizate în primele luni ale anului curent. Din păcate, situația delicata prin care trecem cu toții ne-a împiedicat să urmăm pașii normali, adică să producem un E.P. pentru ascultătorii noștri. Speram totuși să reușim acest lucru în toamnă.
Single-ul „Allein unter Allen” vorbește despre cum muzica este, până la urmă, singura armă a artistului împotriva singurătății. Ce te-a inspirat să o compui și de ce ai ales limba germană?
Ca să fiu sincer cu tine, nu am considerat că m-aș putea exprima atât de bine în limba germană. Chiar dacă am studiat la școala germană din București! Ani de zile tot am fost bătut la cap de câte un coleg de trupă să scriu o piesă în germană și uite că mi-am luat inima in dinți și am făcut-o. Și știi ceva? Nu îmi pare rău deloc. Chiar am fost uimit de ceea ce a ieșit. Cred că am să mai încerc!
Ați împlinit în iarnă un an de activitate deja. La mulți, mulți ani! Ce crezi că urmează pentru Loud Inc.? Care este planul?
Planul este unul standard. Nu ne-am gândit la nicio scurtătură. Ne vedem ca să repetăm cât de des putem. Facem piese pe care le vom înregistra atunci când vom decide. În rest, vom încerca să cântăm peste tot unde ne va fi posibil.
Formula voastră este simplă și eficientă. Sunteți trei oameni în formație și nu apelați la niciun truc scenic: backing tracks, synth-uri etc. Vă descrieți ca fiind 100% live și fani vintage gear. De ce o variantă minimalistă? Crezi că rockul contemporan are prea mult bullshit în el?
Eu sunt împărțit în opinii. Am iubit toate laturile rock-ului. Mereu am fost fascinat și de trupe de industrial (Rob Zombie, NIN, ORGY etc.) dar și de rock’n’roll (Junkies, Backyard Babies, Danko Jones, Turbonegro etc.). Pur și simplu am avut curajul, împreună cu colegii mei, să abordez rock-ul în această manieră clasică. Recunosc că de 2 de ani visam să fac asta. Mă bucur că s-a întâmplat acum. În scena contemporană găsim totuși trupe care abordează mai toate genurile. Asta e foarte bine, cred eu. Dar OK, dacă mă întrebi de chestii ca Bring Me The Horizon…atunci… eh….
Ce se mai întâmplă cu Changing Skins?
Jumătate din trupa și-a dorit să nu se mai întâmple nimic, așa că…asta s-a și întâmplat. Uite, „Allein unter Allen” a fost o piesă, poate ultima, concepută pentru Changing Skins. Ștefan Mustață e fără discuție autorul a 25% din melodie. Dar acolo s-au oprit lucrurile. Le-am dus mai departe de unde s-au oprit împreuna cu Peter și Dorian.
Îmi spuneai cândva că te temi că vei asista la moartea rockului. Ce mai simți cu privire la asta? Crezi că profeția ta s-a adeverit?
Nu este o profeție…Sper să nu cumva să fac așa profeții, dar da, încă simt asta. În România, mai ales, cred că își trăiește ultimele clipe și, din păcate, la un nivel foarte scăzut. Până la urmă trebuie să acceptăm asta. Nimic nu ține o eternitate iar oamenii probabil că nu mai au interes pentru așa ceva.
Ești una dintre figurile emblematice ale scenei underground rock/metal și ai rămas mereu fidel genului tău preferat de muzică: rockul. Ai văzut scena trecând prin multe schimbări de-a lungul anilor. În ce fel simți că s-au schimbat lucrurile din anii 2000 (sfârșitul anilor 90), anii de glorie ai undergroundului românesc, și până acum?
Da. Am rămas fidel și voi rămane pentru tot restul vieții. Evident că sunt foarte multe schimbări. În bine, chiar. Dar chiar și așa, totuși sunt prea puține! Mult prea puține ca să conteze cu adevărat. Acum underground-ul este o “rușine”. Ceva de evitat. Majoritatea vrea să sară această etapă. Pot să înțeleg asta foarte bine. Nimeni nu iși dorește să se chinuie, doar că fără underground, fără această treaptă, nu poate urma altă etapă. Ar fi bine dacă toți cei care activează în diverse trupe ar citi mai mult, ar asculta mai mult, s-ar documenta mai mult. Așa ar realiza că de acolo începe, de fapt, totul. Sigur, poate să se și termine acolo, dar dacă nu începi de undeva, nu poți să ajungi la următorul nivel.
Industria muzicală din România nu o duce tocmai rău în ceea ce privește mainstream-ul. De ce crezi că nu s-a dezvoltat niciodată o industrie paralelă pentru rock/metal/underground la fel de puternică la noi? Are de-a face cu natura retrogradă a culturii noastre, cu lipsa spiritului antreprenorial, cu ignoranța? Care crezi că este cauza?
Bineînțeles, toate motivele enumerate de tine mai sus contribuie la această stare. Principala vină a noastră, a celor care suntem cu chitarele în mână, este că nu muncim mai mult. Trebuie mult mai mult efort, depus constant, iar asta fără să îți setezi niște așteptări imediate. Nu se întâmplă nimic în doi ani. Poate nici măcar în zece! Și poate chiar să nu se întâmple nimic, niciodată. Oferta, să fim sinceri, este destul de slabă, dar așteptările sunt până la cer. Trebuie să fim conștienți că dacă un produs nu are cerere, suntem obligați să ne asumăm acest lucru.
Undergroundul a avut un boom de popularitate în anii mai sus menționați. În plus, anumite formații precum Vița de Vie, Vama Veche etc. au reușit să iasă din nișă direct în mainstream. Aceste trupe au construit baze solide de fani, au câștigat bani din muzică și anumiți membri au devenit vedete. De ce crezi că nu s-a repetat succesul lor și cu alte formații? De ce nu a devenit underground-ul subiect de interes în întregul lui?
Despre ce vorbești? Eu îmi aduc aminte că am văzut Vița de Vie direct în deschidere la Iris la Sala Polivalentă. Nu cred că asta are vreo legătură cu underground-ul. Pe vremea aceea, mergeai la Tectonic dacă voiai underground. Sunt formații care au avut parte de mainstream din prima și este extraordinar că au putut să ajungă acolo astfel. Dar nu despre asta este vorba. Nu cred că formațiile menționate de tine erau într-o nișă. Au fost niște produse gândite foarte bine de la început. Ceilalți nu au putut să se atingă de borcanul cu miere și evident, nu au avut parte de acel tratament. Underground-ul își are blestemul lui, dar acesta este în același timp și farmecul mișcării. Nu are cum să ajungă un subiect de interes când este văzut de majoritatea societății ca un lucru nedorit. Lumea vrea modele de succes iar la noi eroii underground sunt personaje tragice.
Crezi că mijloacele contemporane de promovare a unei trupe cum ar fi social media, diverse canale de streaming, platforme precum Patreon și altele vor da un boost underground-ului românesc, așa încât acesta să iasă din umbră?
Nu. Poate că la un moment dat am sesizat un mic salt, dar totul a dispărut repede. Oamenii se plictisesc de platformele acestea după un timp și te întorci în punctul din care ai plecat. E nevoie de mult mai mult decât de astfel de scurtături. Până la urmă, nimeni nu poate să scape de drumul lung și bine bătătorit dacă își dorește ceva temeinic. Trebuie să parcurgi fiecare etapă. Evident poți să te folosești și de tot ceea ce este nou și inovator, dar nu este neapărat biletul câștigător.
Rockul se confruntă cu multe prejudecăți în România. De ce crezi că unii oameni continuă să demonizeze acest gen de muzică? Este lipsa de deschidere a culturii noastre locale o cauză majoră a insuccesului comercial al rockului, în special al celui modern, la noi?
Deja nu cred că mai este vorba despre acceptarea modernului. Trăim totuși în 2020! Pur și simplu nu cred că majoritatea românilor au cultura necesară pentru a înțelege fenomenul. Până la urmă nu este atât de grav. Oare chiar ar fi OK să fie rock-ul în fruntea mainstream-ului? Lipsa de informație corectă, formarea precară a oamenilor, toate acestea au dus aici, duc aici și vor tot duce…
Personal, am crezut că undergroundul rock va beneficia de un boost după Colectiv și că melomanii români își vor da seama că au trecut cu vederea un întreg univers muzical. Din păcate, nu mi se pare că a crescut în vreun fel în popularitate de atunci. Ai sperat într-o asemenea schimbare la rândul tău? De ce crezi că nu s-a produs?
Hmmm…Eu sincer nu am crezut asta. De ce să se producă? În fond, oamenii rămân la fel, nu? Sau ai fi vrut să acorde rock-ului mai multă atenție din milă? Atenția către rock trebuie să vină în urma unei dorințe sincere. Oamenii trebuie să înțeleagă ce se petrece acolo și să îndrăgească fenomenul.
Te simți mai respectat ca artist după Colectiv?
Nu. Nici nu cred că ar trebui. Până la urmă, de ce să îți aducă asta o tragedie? Asta primești în urma eforturilor și a realizărilor tale.
Te-a salvat vreodată rockul de lucrurile rele din viața ta?
Mă salvează în fiecare zi, atunci când ascult ceva drag sufletului meu și mă umplu de bucurie.
Care sunt versurile tale preferate dintre toate cele pe care le-ai scris?
Nu cred că le-am scris încă…
Famous ending-of-the-interview-last words?
More like infamous…Stay loud & proud!
Listen to Loud Inc on Bandcamp
Foto: 365 Foto&Film, Carlos Funes Photography
Horațiu Ghibu: “The heroes of the underground movement are tragic characters”
Black sheep, scapegoat, and court jester, rock continues to be one of the most underfunded, ridiculed, disrespected and outright persecuted genres in the Romanian music industry. All the while, its huge commercial potential, and artistic value are gravely overlooked by the few rich record labels, too busy promoting easily digestible, simplistic songs, which are rapidly marketable to shallow audiences nationwide.
In spite of this, Horatiu Ghibu was never afraid to “taint” his soul by dedicating his lifework to the dirty toils of the underground scene, the preferred exile space for all those who don’t fit into the vapid mainstream, and especially for rock artists like himself. Ever since he founded his first band in 1996, the epic WASTE, the lead-singer, composer and guitarist has stayed faithful to the music he loves.
WASTE was followed by collaborations with Thunderstorm, a secret black metal project called Entheiliger (crafted with his good friend, the late Alex Pascu, bassist and leader of Goodbye To Gravity), songwriting sessions with Neo, and new projects like Briefcore, Klon, Rain District, Changing Skins, and Junkyard Heroes.
After having experimented with a vast array of styles, Horatiu went back to his roots with his latest project, Loud Inc., a minimalist rock’n’roll trio made-up of Horatiu as a lead singer/guitarist, Peter Kolcsar as the man with the bass guitar, and Dorian Cazacu, master-drummer. I spoke to Horatiu about the redemptive power of music, what it’s like to be an underground artist in an unfavorable cultural environment and last but not least, about his newest band. Make sure to check out the interview!
From Klon to Changing Skins, you’ve experimented with a vast array of genres, while somehow always staying true to yourself. You went back to your rock’n’roll roots with Loud Inc., to that butt-naked, no-trickery, 100% live and real idiom. What determined you to choose this path?
My undying passion for rock music. It was also quite challenging for me to pick up the guitar again, 15 years later. I’d like to thank my band mates, Peter and Dorian, for the trust and patience they showed me. It was yet another challenge to play rock with such a minimalist line-up, and manage to touch people’s hearts in as honest a fashion as possible, without the “tricks” you mention.
Tell us about the “birth” of Loud Inc. What need sparked its creation?
The most honest of reasons: the deep-seated need to play rock music. For lack of a better comparison, this passion is like a drug to me. Ever since I founded my first band in high school, at the frail age of 16, I played music constantly.
The fans are already familiar with songs like “Soul Brother”, “Gambler” and “Allein unter Allen”. Are there plans to release an LP anytime soon?
We’re certainly going to do that. In December last year, we recorded 4 songs that we finished work on in the first months of 2020. Unfortunately, because of the pandemic, we couldn’t take the necessary steps to fully produce an album for our fans. We hope to achieve this sometime in autumn.
Your most recent single, “Allein unter Allen”, talks about music as the artist’s sole weapon against loneliness. What inspired you to write it, and why in German?
To be honest, I didn’t think I could express myself that good in German, even though I graduated from a German school. For years, many of my band mates urged me to write a song in German, so I finally did it! And you know what? I don’t regret it at all. I’m very pleasantly surprised by the outcome. I think I’m actually going to do it again.
This winter, you celebrated your first year of existence. Happy anniversary! What’s next for the band? What’s the plan?
The plan is a standard one. We’re not taking any shortcuts. We rehearse as often as possible, we write songs constantly, we record them whenever we deem one worthy. We’re going to play everywhere we can.
Your “formula” is simple and efficient. The band is comprised of just three people and you don’t use any artificial “enhancers” like backing tracks, synths etc. You describe yourself as an 100% live band, and vintage gear fans. Do you think contemporary rock music has become too fake?
I’m a little bit too “torn” to answer that question point blank. I love all aspects of rock music. I’ve always been fascinated with industrial rock acts (Rob Zombie, NIN, ORGY etc.) but I also love rock’n’roll in its purest form (Junkies, Backyard Babies, Danko Jones, Turbonegro etc.). I think, in our case, it boils down to having the courage to go about rock in this classic manner. I’ve been dreaming about doing this for two years straight. I’m happy it finally happened. I think that it’s a positive thing that the contemporary scene has bands that “broach” such a wide array of genres. Then again, if you ask me about stuff like Bring Me The Horizon, well…it’s just not my cup of tea.
What’s going on with Changing Skins?
Half of that band didn’t want for things to keep “going on”, so that’s what happened. “Allein unter Allen” is, in a way, the last song destined for Changing Skins. Ștefan Mustață wrote 25% of that song, but that’s where things stopped. I took them further with Peter and Dorian.
You once told me that you were afraid that you’d witness the death of rock music. Do you think your “prophecy” came true?
It’s not a prophecy, God forbid! I hope I never make such prophecies. I do, however, still feel like that from a certain point of view. I think it’s living its last days in Romania, and at a very low level, quality-wise. Maybe we just have to come to terms with that. Nothing lasts forever and perhaps people simply aren’t interested in it anymore.
You are one of the most prominent figures of the rock/metal underground scene in Romania, and you’ve always stayed faithful to what you love. You’ve been there for it through thick and thin. How have things changed since the glory years of the movement, back in 2000?
Yes. I stayed faithful and I will always stay faithful, for the rest of my life. Obviously I’ve witnessed many changes for the better. But even so, I feel like it wasn’t enough. These changes were too few to actually make a difference. Nowadays, the underground is a shameful place to be. It’s something people avoid. Most artists want to skip this chapter. I understand that very well. No one wants to struggle. However, you can’t move forward unless you go through its trials and tribulations. If local artists would read more, listen to more music, if they’d research more, they’d understand that that’s where it all begins. Sure, it can also end there, but if you don’t start somewhere, there’s no way you’re going to succeed.
The Romanian music industry is doing very well when it comes to mainstream acts. Why do you think a parallel music industry, dedicated to rock, never developed as an alternative to the mainstream? Is it a cultural thing, lack of entrepreneurship, ignorance?
All of the above definitely contribute to this state of things. However, we, the artists, are also guilty of a few sins. We don’t work hard enough. You need to put effort into it constantly, without having immediate expectations. Nothing is going to happen in just two years. Maybe it won’t happen in ten either. Even worse, it might never happen. The scene offers very little for the great expectations that people harbor. We also have to accept the fact that, if a certain product is not in demand, there’s not much we can do about it.
The underground movement experienced a popularity boom two decades ago. Also, artists like Vița de Vie and Vama Veche shot directly to mainstream fame. These bands amassed solid fan bases, managed to actually make a living out of their music, and became celebrities. Why didn’t their success rub off on other groups as well? Why didn’t the underground become popular as a whole?
What are you talking about! I remember seeing Vița de Vie opening for Iris at “Sala Polivalenta” in Bucharest. That’s got nothing to do with the underground. Back in the day, if you wanted underground rock music, you went to see Tectonic. Some bands broke the mainstream to start with, and it’s an amazing achievement. But that’s not what we’re talking about here. I don’t think the bands you mentioned were ever part of a niche. They were products designed in a certain fashion from the get go. Other people never got to touch the honey-jar of fame, so to say. They never experienced that kind of treatment. The underground scene has its curse, which also happens to be the movement’s charm. It simply can’t become a topic of interest if society sees it as something undesirable . People want success stories. In Romania, the heroes of the underground are tragic characters.
Do you think that contemporary promo methods like social media, streaming services, donation platforms etc. can “boost” the underground and help it step out of the shadows?
No. I might have noticed a slight jump at some point, but it quickly disappeared. People get bored of these platforms, and then you’re back to square no.1. You need much more than these shortcuts to make it. In the end, no one can run away from the well-trodden path, if they want something solid. You have to go through every stage and chapter. You may obviously use everything that’s new and innovative, but it’s not necessarily the winning ticket.
Rock music is still subject to much prejudice in Romania. Why do you think some people keep “demonizing” the genre? Is our culture’s lack of openness one of the reasons why rock music – especially modern rock music – doesn’t sell?
I don’t think it’s got anything to do with accepting modernity. We’re living in 2020! I honestly believe that most Romanians simply aren’t cultured enough to understand the phenomena. It’s not that bad, to speak truthfully. Come to think of it, would it really be that nice for rock music to lead the mainstream? The lack of adequate information, the precarious nature of people’s values, all these things favor the prejudice, and will keep doing so.
I thought that the underground movement would receive a boost after the Colectiv Club fire, and that Romanian music lovers will realize that they overlooked an entire musical universe. Sadly, I think that this hasn’t happened. Did you hope for a similar change?
Hmm…I honestly don’t share your hopes. What would the reason for such a change be? People tend to stay the same. Would you have preferred that they show more interest out of pity? The only attention that’s worth something is the one that arises out of an honest desire to know more. People have to understand what it is they’re listening to, and come to love the phenomenon.
Do you feel that people respect you more, as an artist, after the fire?
No. And I don’t think they should either. Why should a tragedy bring you respect? You earn it as a result of your hard-work and achievements.
Did rock music ever save you from the bad things in your life?
It saves me every day, every time I listen to something dear to my heart, and I’m filled with joy as a result.
What are your favorite self-written lyrics?
I haven’t written them yet…
Famous ending-of-the-interview-last words?
More like infamous…Stay loud & proud!
