Când am auzit prima dată de Iris Danciu, mi-a fost prezentată drept vocalistă a formației Jinxy Von D’Ers. I-am ascultat prestațiile și am fost foarte impresionată de timbrul ei vocal unic și de expresivitatea glasului.
Ce mai tura-vura, a devenit rapid una dintre muzicienele mele favorite din România. Am urmărit cu interes formația de dragul ei și recunosc că, deși Jinxy făcea și face treabă bună, am simțit mereu că talentul lui Iris, și personajul ei scenic original, nu erau îndeajuns exploatate. Sau poate nu într-o direcție care le-ar fi putut scoate adecvat în evidență.
După experiența cu Jinxy, Iris a luat o pauză de la activitatea muzicală în formulă convențională. De fapt, a dispărut un pic, pentru a se regrupa. Am regăsit-o cu drag maxim și cu încântare acum câteva luni, când și-a creat un cont de Youtube și a început să urce videoclipuri DIY cu ea interpretând coveruri la…ukulele. Nu doar că îi ieșeau foarte bine materialele, dar reprezentau un comeback hazliu și ușurel, care m-a bucurat.
Apoi, în timp, preluările au devenit tot mai complexe și s-au materializat în prestații split-screen, în colaborări și în reprezentații a cappella, editate cu mult profesionalism. Iris înflorea (pun-intended) încet-încet ca artistă solo și am fost convinsă că vor urma multe alte surprize frumoase din partea ei.
După un periplu aventuros prin lumea TikTokului, care a implicat coveruri la manele celebre (în stil subversiv, întru lepădarea de prejudecăți a ambelor lumi: elitiștii underground și maneliștii inveterați) tot la ukulele, Iris și-a lansat în data de 26 noiembrie 2020 proiectul NIJI și un prim single, intitulat „tribute to pyjamas”.
Cântecul este o odă în răspăr, înălțată constrângerilor dulci-amărui ale vieții în vremea pandemiei. Genul abordat nu este rock, ci mai degrabă un retro-electronica lejer și melodios, cu elemente de „synthwave, vaporwave, lo-fi, 80s, darkwave și new wave”, după cum scrie însăși artista pe pagina ei de Facebook.
Versurile vorbesc despre monotonia melancolică a zilelor care se succed sub semnul singurătății și al izolării sociale. Cu toate acestea, artistul, în loc să sucombe, utilizează timpul altminteri mort pentru a face muzică, pentru a se relaxa sau pentru a se plimba aiurea printr-un oraș pustiu (sau pustiit) în speranța că va găsi, undeva, un crâmpei de inspirație…ori măcar o pisică drăgălașă.
Videoclipul exprimă perfect aceste stări prin imaginile expuse mai sus, prin scene surprinse în decorul domestic – un veritabil cuib de creație – și prin look-ul vintage, de filmare de tip analog, cu puricei, neclarități și anacronicul „play” afișat în colțul din dreapta al ecranului.
Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie atât cântecul, cât și clipul, acesta ar fi englezescul „bittersweet”, pentru că deși, pe alocuri, m-a cuprins tristețea văzând vagoanele de metrou goale și parcurile tomnatice depopulate, alinarea a sosit negreșit din partea sonorităților „vaporoase” și liniștitoare ale piesei, care mi-au insuflat calm și răbdare, două lucruri de care avem mare nevoie în ziua de astăzi.
Voi concluziona spunând că „tribute to pyjamas” este un must-listen (și un must-watch) pentru toți fanii undergroundului românesc, și mai ales pentru aceia dintre noi cărora anxietatea le creează probleme, scenarii și drame. Cântecul vă dăruiește un moment de repaos sonor vindecător.
Salut cu mult entuziasm și decizia lui Iris de a se abate de la rock pentru acest experiment curajos pe tărâmul muzicii electronice cu suflet (aici nu e loc pentru bumți-bumți, ci doar pentru soulful vibes). Rămâneți cu ochii – și cu urechile – pe artistă pentru că spiritul ei cameleonic și glasul dulce ca mierea, dar totuși plin de personalitate, vă vor oferi numeroase prilejuri de delectare audio-video.
Iris Danciu pe Facebook
Iris Danciu Ukulele
Iris Danciu Niji