Dintre toate genurile de rock, grunge-ul este probabil cel mai sincer. „Drog” sonor și predilecție supremă a marilor anxioși, acesta se remarcă printr-un sound necosmetizat și versuri viscerale.
Deși mulți istorici ai muzicii contemporane s-au grăbit să-l declare „decedat” la sfârșitul anilor ’90, sâmburele de „Weltschmerz” pe care l-a lăsat în țărâna rockului a dăinuit și a rodit de-a lungul timpului în cele mai neașteptate feluri.
Până la urmă, grunge-ul este mai actual ca niciodată într-o lume în care alienarea socială, izolarea emoțională și abuzurile continuă să facă ravagii, inclusiv – dacă nu mai ales – în România. Așa că nu este de mirare că o formație ca RIOT MONK s-a regăsit într-atât în sonoritățile și în spiritul genului încât să lanseze un disc puternic influențat de acesta, care are drept „stâlp” conceptual tocmai sinceritatea pomenită anterior.
„Aer” este, înainte de toate, o confesiune. Apoi mai este și o declarație de război dată unei vieți deseori nedrepte, care îi obligă pe cei creativi să meargă pe calea anevoioasă a compromisului pentru a putea să supraviețuiască și, în același timp, să continue să creeze. Este o mărturisire despre cât e de greu să fii artist rock într-o societate care te forțează să devii orice altceva, mai puțin muzician.
De la ideea copertei, care ilustrează simbolic sacrificiile făcute de membrii Riot Monk pentru cariera lor, până la modul de a obține sprijin pentru album – via crowdfunding, evitând așa-zisele case de discuri locale -, „Aer” este un fuck-you sonic fain arătat unei „industrii” incompetente, care își jertfește pe capete exponenții, dar și unei culturi retrograde, neprietenoase cu diversitatea.
Structural, „Aer” alternează momentele de intesitate emoțională maximă, cu clipe de respiro reprezentate de trackurile instrumentale care separă între ele cântecele și îl ajută pe ascultător să navigheze prin disc.
Regăsim pe album clasice Riot Monk precum „Orișicui”, un imn în răspăr al tuturor celor care rătăcesc prin lumea mare, punându-i la îndoială sensul, „Riot Day”, care îndeamnă fanii să-și găsească libertatea și glasul, fie și prin revoltă, „Contează”, un strigăt deznădăjduit după căldura apropierii umane și…„Be Pălincă”, singura „clipă” de veselie absolută de pe „Aer”.
„Simple Circle” dă startul albumului în stil mare, printr-o compoziție cu stofă de hit, puternic axată pe chitarele dure și impunătoare. „Aer”, o piesă mai puțin cunoscută fanilor, începe baladesc, pentru ca mai apoi să explodeze într-un refren „contagios”, numai bun de țipat din toți rărunchii la concerte. „Alonefinal” este liniștea de după furtună și îl va purta domol pe meloman, cu ajutorul elementelor aproape „trip-hoppy”, prin zona calmă a Riot Monk, înspre lumea reală de dincolo de material.
„Aer” este un disc foarte onest de rock grungey, în care contează chitara și „bateria” mai mult decât orice altceva. Distorsul e musai să fie sănătos și robust, iar „fițele” de tipul backing-tracks, sample-uri sau alte artificii n-au efectiv ce să caute în universul Riot Monk. Producția este la rândul ei în ton cu aceste principii solide. Versurile vin să rotunjească perfect albumul-statement al unei trupe sătule de mascaradă, falsitate și prejudecăți.
Prin „Aer”, Riot Monk a materializat ani în șir de muncă asiduă, făcută sub „jugul” greu al lipsei de sprijin pentru undergroundul românesc și întreruptă deseori de realitatea nemiloasă a day-joburilor anoste. Ani în șir de luptă, în ciuda tuturor obstacolelor, pentru arta lor. Discul este în mod clar un must-listen pentru toți rockerii autohtoni care cred în viitorul scenei și care cochetează cu sonoritățile cu gust de Seattle, stropite din belșug cu angst moroșan și…pălincă!
Tracklist:
1.Mno Fain
2.Simple Circle
3.Riot Day Redemption
4.Riot Day
5.Orișicui
6.Metro
7.Be Pălincă
8.Resuscito
9.Mno Amu!
10.Contează
11.Aer
12.Alonefinal
13.Be Pălincă (RUS)
