0%

Posted By: Alexandra On:


Riot Monk: Viitorul undergroundului este o schimbare de paradigmă

În România, destinul de artist underground vine la pachet cu o necesitate: aceea de a-ți dezvolta spiritul antreprenorial. Într-o piață muzicală care a ratat epoca marilor case de discuri -cel puțin în materie de rock – și a trecut prematur în era digitală, muzicienii sunt nevoiți să adopte și identitățile care, într-o industrie sănătoasă, revin celorlalți oameni din domeniu. Pe scurt, la noi nu ești doar „trupeț”, ci și PR, manager, impresar, sponsor, uneori organizator, grafician și expert în social media.

Până la apariția unei alternative la această versiune contemporană a „omului renascentist” în tricou negru, artiștii tineri își iau destinul în mâini și luptă prin mijloace moderne pentru visurile lor. Este și povestea formației Riot Monk, originară din Baia Mare.

Grungerii maramureșeni își vor lansa în noiembrie 2020 primul LP, intitulat „Aer”, cu ajutorul fanilor care vor contribui la release prin donații făcute via crowdfunding pe platforma sprijina.ro. Băieții și-au finanțat singuri discul, artworkul și design-ul merch-ului, dar doresc să își recupereze investiția și își vor răsplăti publicul pentru generozitate cu diverse pachete promoționale care includ, desigur, albumul, dar și multe alte surprize. Astfel, Riot Monk va putea să își sponsorizeze viitoarele spectacole live.

Pentru toate informațiile cu privire la „Aer”, dar și pentru donații, dați click aici: https://www.sprijina.ro/cauze/riotmonkaer.

Lorand Czibere, basistul și liderul grupului, mi-a oferit o perspectivă de interior asupra demersurilor pe care trebuie să le facă astăzi artiștii pentru a ajunge la public și mi-a vorbit în detaliu despre noul LP, despre relevanța grunge-ului în anul 2020, dar și despre sacrificiile dureroase – dar necesare – care definesc soarta de muzician.

Data de 1 noimebrie 2020 marchează lansarea primului vostru LP, intitulat „Aer”. Cât de greu este să scoți un disc rock în România?
Salut și mersi că m-ai primit să îți povestesc despre „AER”! Astăzi, 1 octombrie 2020, pornim campania de strângere de fonduri pentru noul – și primul – nostru album, iar în noimebrie sărbătorim lansarea!

Depinde la ce ne raportăm. Dacă e să vorbim de efortul depus pentru pregătirea unui album ca trupă în România, nu cred că e greu. E un efort susținut, da, dar nu aș zice că e greu. Nu e ca și cum ai sta 12 ore pe zi să sapi după cărbune în mină (râde)! Nu e nici ușor, dar aici intervine și pasiunea pentru proiectul în sine, știi vorba aia, fă ceva ce îți place și nu vei mai lucra o zi în viața ta. Înregistrările pentru album au durat o săptămână, cam 8-10 ore de lucru în fiecare zi, pregătirea design-urilor pentru coperta de album, booklet, merch, au durat câteva luni, dar nu la foc automat. Setupul campaniei iarăși a durat câteva săptămâni, dar tot așa, nu la efort constant. Plus doi ani de promo pe single-uri care iarăși a fost un efort la vremea respectivă, nu unul neapărat constant. Deci din punctul acesta de vedere aș zice că nu e greu, nu e nici ușor, dar e foarte plăcut! Cel puțin mie îmi place de înnebunesc partea asta de organizare, lansare etc.

Dacă ne referim la bani, aici poate deveni puțin mai tricky situația, pentru că e nevoie de sacrificii. Dar, din nou, dacă faci puțin research și ajungi la un buget real, nu mai e așa de negru dracu’ cum se zice. Doar că trebuie să…strângi puțin din buci ca să strângi bănuții (râde)!

Să îți convingi publicul că merită să îți urmărească proiectul și să îți asculte muzica mi se pare cel mai greu pas. Întâi, trebuie să îți fidelizezi baza de fani, să îi educi în ceea ce privește natura muzicii, să îi obișnuiești cu ce livrezi ca să îi asiguri că nu vei da cu „bâta-n baltă” când vine vorba de o lansare de album. De aceea am și decis să ne abținem să scoatem albumul mai repede, deși toate piesele erau gata înregistrate încă din toamna lui 2018!

Per total aș zice, din nou, că nu e nici greu, nici ușor, dar depinde foarte mult și de cât ești de pasionat în a-ți lansa albumul. Dacă te bazezi să aibă tracțiune fără efort din partea ta, ca apoi să dai vina pe „industrie” sau pe „fanii care nu ascultă”, sau mai știu eu ce motive, atunci e clar că îți va fi greu și mai bine nu te încumeți să pornești un asemenea proiect. Cred că e valabil pentru orice formație sau artist, nu doar pentru rock.

Deși ați finanțat materialul din propriul buzunar, ați lansat o campanie via https://www.sprijina.ro/cauze/riotmonkaer pentru a vă amortiza cheltuielile, deloc mici. Este crowdfundingul viitorul undergroundului?
Nu am o părere despre această întrebare din mai multe motive. Nu cred că o campanie de crowdfunding asigură o finanțare completă a unui album. Consider că e o modalitate, cum ai zis și tu, de a-ți amortiza investiția, dar și atunci trebuie să iei în calcul și investiția de timp, efort și bani pentru a-ți promova campania în sine.

Noi am ales să ne lansăm albumul printr-o campanie de crowdfunding dintr-un motiv cel puțin amuzant. Nu avem un site, nu vrem să investim în unul, și platforma campaniei de crowdfunding ne-a oferit spațiul perfect pentru a ne centraliza lansarea cu tot cu poveste, merch, CD-uri, viniluri etc. Plus, pe lângă asta, dacă reușim să ne amortizăm investiția, cu atât mai bine! Așadar, pentru noi banii care vor veni din campania de crowdfunding sunt un aspect secundar, dar foarte bine primit!

Și ca să răpspund totuși la întrebare, nu, nu cred că crowdfundingul e viitorul undergroundului. Cred că viitorul undergroundului e o schimbare de paradigma asupra a ceea ce înseamnă să fii underground! Văd multe trupe care se „îmbată” cu aburii primului gig unde, de obicei, e prezent tot undergroundul pentru susținere, iar apoi nu reușesc să își clădească o bază de fani și, încet, dispar din scenă sau ajung să dea vina pe tot felul de elemente din exterior. Dar asta e o poveste despre un cu totul alt subiect.

În descrierea artwork-ului, spuneți așa: „coperta reprezintă un altar pe care am adus jertfe muzicii și evoluției trupei”. Vorbește-mi despre aceste jertfe. Ce anume sacrifică un artist pentru creația sa?
Jertefele se regăsesc în copertă ilustrate în fotografiile din fundal, dar sunt depistabile și în elementele de pe altarul în sine. Concret, jertfele până la lansarea albumului au fost drumurile lungi prin țară departe de cei dragi, sănătatea fizică și mintală, confortul propriu și multe astfel de aspecte. Deși uneori par nimicuri, și aici pot vorbi strict în numele meu, nu o odată mi s-a reproșat că nu mă mai văd cu unii prieteni pentru că eram plecat cu trupa. Am făcut gastrită din cauza consumului de alcool și a fumatului, din cauza fast-food-ului mâncat de nevoie pe drum. Acum pot să zic că, de un an, sunt alcohol-free, deci…poate că și asta e o „jertfă” bine-venită (râde)!

O jertfă remarcabilă este sănătatea mintală care câteodată poate să îți joace feste. Când ajungi de pe scenă de la Arene sau de oriunde altundeva, înapoi la jobul de zi, e o schimbare subită care îți afectează simțul identității. Nu vreau să mă plâng, chiar din contră, sunt foarte fericit că am ocazia să fac ceea ce îmi place, dar nu vine „gratis”. Însă când pui totul în balanță, nu poți să obții un răspuns concret și să afirmi fără putință de tăgadă că „da, merită sacrificiile!”. Depinde de tine cât de mult ești dispus să sacrifici pentru ceea ce faci. Și câteodată, parcă nici mie nu îmi vine să aduc toate jertfele necesare, dar sunt zile și zile. În general, aș da și pielea de pe mine pentru muzică!

Ce melodii se vor regăsi pe tracklistul discului „Aer”. Poți să îmi dai câteva spoilere?
Melodii vechi și noi! Ziceam mai devreme că albumul a fost gata înregistrat în 2018. De atunci, am scos câteva piese care se vor regăsi pe „AER”, cântece precum „Riot Day”, „Be Pălincă” sau „Simple Circle”. Dar avem și câteva melodii noi – încă nelansate – în tracklist. Recent, am reînregistrat de la 0 piesa „Orișicui” care sună total diferit de varianta cu videoclip. În plus, avem câteva intervenții între piese unde ne-am folosit de ceea ce ne face pe noi speciali ca sound, și anume elemente vocale în armonie, chitara slide în stil blues, elemente acustice de pe vremea Radical Acustic a lui Radu și Mișu. Avem chiar și o piesă de inspirație trip hop, dar am prelucrat-o ca să nu iasă în evidență ca nuca-n perete (râde)! Plus, un hidden track care e, well, hidden!

Dar tracklistul final arată cam așa:

1. Mno Fain
2. Simple Circle
3. Riot Day Redemption
4. Riot Day
5. Orișicui (varianta de album)
6. Metro
7. Be Pălincă
8. Resuscito
9. Mno Amu!
10. Contează
11. Aer
12. Alonefinal.mp3
⦁ O surpriză pentru cine are răbdare să asculte puțină liniște.

Melodiile voastre sunt la fel de paradoxale ca numele formației. Aveți cântece pline de angoasă și revoltă, precum „Riot Day” sau „Orisicui”, dar și hituri hazlii și „contagioase” ca „Be Pălincă”. E important umorul în rock?
Hahaha da, că tot vorbeam de nuci în perete! Cred că ironia de sine și ironia în general sunt mai importante decât umorul. De fapt, nici piesa „Be Pălincă” nu a fost scrisă să fie neapărat hazlie. Mai degrabă, a fost compusă din dor de casă și ca o replică la tot ce înseamnă muzică de inspirație folk. Versurile le-am scris când eram în vizită la compania la care lucram la vremea respectivă, care avea sediul într-un orășel de lângă Liverpool și deși am stat doar două sau trei zile acolo, m-am simțit atât de alienat încât îmi venea să plâng de dor de casă!

Nevoia de a da o replică muzicii de inspirație folk s-a născut ca o consecință a omniprezenței acesteia. La vremea respectivă, era efectiv pretutindeni. Voia să sune foarte inteligent și în armonie cu natura, era plină de prelucrări folclorice și…ia mai lăsați-mă-n pace! Ne-am hotărât să compunem piesa asta ca să ironizăm „curentul” folk cu fluiere și cu hipsteri conectați la natură, prin fix cea mai ordinară, dar și cea mai apreciată băutură: pălinca! Da? O arzi hipster folk? E totul verde natural, man? Mno, păi ia o dușcă de pălincă și mai taci din gură!

Cumva, și piesa aceasta e paradoxală pentru că Mircea, toboșarul nostru, are o trupă de folk-metal acasă, în Chișinău. Se numește HARMASAR. Dar ne-am bucurat de faptul că nici el nu suportă aerele acestea de „folkiști de duminică”, așa că totul a fost ok până la urmă!

Nu știu, n-am nimic cu nimeni, fiecare cu treaba lui, dar când văd pseudo-vikingi cu drinking horns la curea, dar ei beau Ciucaș la doză, sau hipioți inteligenți care îmi pun cine știe ce variantă de la „Cine iubește și lasă”, parcă face pancreasul o tumbă în mine (râde). Pentru mine, cel puțin, asta înseamnă și „Be Pălincă”, o piesă de rednecks, pentru rednecks, fără figurile aferente „stilului”.

Grunge-ul este genul marilor anxioși. Eroii lui cei mai „cântați” sunt soliști cu un destin tragic. Vă regăsiți în inchietudinea lui? Ce anume vă face să doriți să îl readuceți în actualitate?
O întrebare grea! Nu vreau să par arogant sau să dau de înțeles că ne comparăm cu Alice in Chains și ai lor Jerry Cantrell și Layne Staley, dar cred că toți din trupă ne simțim apropiați de trăirile lor. Nu vreau să vorbesc în numele băieților, dar toți avem demonii noștri, de la depresie, la alcoolism, la dependența de anumite substanțe, și nu o zic ca să creez „street credibility”. Acesta este adevărul…

În ceea ce mă privește, fac tratament pentru depresie majoră de aproape doi ani și nu am păstrat acest aspect din viața mea separat de trupă, ci am încercat, pe cât posibil, să îl integrez în Riot Monk. Am fost și homeless o vară când locuiam mai incognito, mai pe față, la birou. Am încercat să îmi astâmpăr „demonii” și cu alcool, și cu droguri. Am folosit aceste experiențe în „materia” trupei. Nu sunt lucruri de care să fiu mândru, sau pe care să le aduc în vorbă la o bere cu prietenii, dar sunt recunoscător că am trecut prin ele și am reușit să le depășesc! Cât despre depresie, încă mergem „de mână”, dar asta e situația. Facem tot ce putem ca să ne înțelegem.

Ce vreau să zic prin aceste confesiuni este că nu noi am ales ca Riot Monk să fie o trupă grunge. Nu am creat artificial mediul proprice pentru ca Riot Monk să devină o formație grunge. Fiecare dintre noi își poate spune oful în trupă, atât la o bere, cât și prin muzică.

Dincolo de „definiții” și de „descrieri”, cred că cel mai mult ne dorim să aducem în actualitate ceea ce a însemnat grunge-ul, iar acel lucru este autenticitatea absolută în exprimare. Nu vrem să pictăm tablouri frumoase despre gânduri negre. Nu vrem să debităm clișee precum „miasma îmi trezește dorința de a zbura”, ci aspirăm să zicem lucrurilor pe nume, fără ascunzișuri. Pe scurt, „vreau să scap și uite de ce”. Ca să îl parafrazez pe Chris Cornell (R.I.P.), m-am săturat să văd artiști „răstigniți” pe cruce, de paradă. Vreau să văd dincolo de „poziția” de martiriu, direct în sufletul, în mintea și în rănile lor. Acolo rezidă, de fapt, sinceritatea creației.

„Aer” este un album 100% independent sau veți cere sprijinul unei case de discuri?
Da, e 100% independent. Și mă bucur că ai deschis subiectul casei de discuri, pentru că unul dintre planurile noastre de viitor este să ne deschidem propriul label, prin care să ne lansăm și să ne finanțăm release-urile și proiectele. Eu aș fi fost foarte deschis să lucrăm cu o casă de discuri din țară, sau din afară, dar nu am găsit una care să fie pe aceeași lungime de undă cu dorințele și cu viziunea noastră, ca trupă.

Am tras linie și am ajuns la concluzia că, în afară de distribuție digitală și fizică, renumita agenție locală, super-populară în undergroundul nostru, nu are ce să ne ofere altceva. Aceste aspecte le-am rezolvat deja pe cont propriu, altfel nu am fi existat pe piață. De fapt, lucrurile sunt foarte simple. Atât noi, cât și alte trupe underground, avem nevoie de capital, de cold, hard cash, pentru a scoate discuri precum „AER”. Hai să fim sinceri, Alex. Nimeni nu e dispus să finanțeze un album. Nu încă, cel puțin.

Credeți că un model de label autohton dedicat rockului/metalului este o inițiativă fezabilă în România? Le lipsește artiștilor locali așa ceva?
Continuând povestea de la întrebarea anterioară, da, eu cred cu tărie că un label „vero” autohton ar fi atât fezabil, cât și un mare ajutor pentru artiștii locali. Pe scurt, e nevoie de bani, ceva ce mulți artiști super buni, animați de dorința de a face treabă, pur și simplu nu au. Aici ar interveni casa de discuri, care ar ajuta cu finanțarea. Cred că vreo câteva labeluri locale ar pune pe jar industria stagnantă. Mă refer aici la trupe, și includ Riot Monk în ecuație. Până la urmă, trupele sunt de vină că nu se întâmplă nimic în underground! Degeaba îl învinuim pe X-ulescu că nu ne bagă în seamă, degeaba strâmbăm din nas că nu se fac concerte, sau, dacă se fac, că nu ne includ în line-up pentru că nu avem loc de așa-zișii monștri sacri. Frate, dacă și-ar scoate undergroundul capul din „dos” și nu i-ar fi teamă să se vândă naibii, ne-ar merge tuturor mult mai bine. Am auzit deseori artiștii spunând că vor să se facă remarcați, dar nu se „prostituează” pentru asta, sau că nu bagă bani în promovare, pentru că nu vor să fie acuzați că sunt „sell outs”. Serios?! Prejudecăți absurde.

Dar să revin la subiect…Un label local ar fi, probabil, destul de inteligent încât să nu arunce cu bani în absolut orice trupă, ci ar face scouting după acele formații care ar demonstra că sunt gata să pună osul la treabă și ar colabora doar cu ele. Această selectivitate ar crea o concurență sănătoasă în underground și ar stimula artiștii să creeze conținut de calitate, pentru a fi mai buni decât „rivalii”. Accentul s-ar muta pe productivitate, nu pe critică patetică sau pe arătat cu degetul din fața tastaturii.

„Aer” va apărea și pe vinil. Cum se face că într-o lume a contentului digital, fizicul vintage mai are totuși fani?
Cred că atunci când alegi să cumperi un vinil, cumperi mai degrabă experiența decât muzica în sine. Cel puțin eu așa am făcut cu colecția mea de viniluri. Desigur, există și pasionați care investesc sute de mii de euro în echipamente care să redea fidel sunetul înregistrării și, deși apreciez maxim „audiofilia”, nu cred în ea. Consider că experiența este cea mai puternică motivație.

În plus, nu doar vinilurile cad în categoria de „fizic vintage”! Până și CD-urile au ajuns deja acolo. Când ai acces la digital în format lossless și la convertoare din digital în analog, CD-urile și vinilurile sunt total depășite ca format.

Noi ne-am „setat” o filosofie înainte să decidem că vom lansa albumul pe vinil și chiar și pe CD: să facem niște pachete atât de mișto, încât cei care le vor cumpăra să le aprecieze ca pe niște obiecte de o raritate și de o valoare aparte. Vinilurile vor fi de dimensiune 12” și de 180 de grame, într-o culoare surpriză, cu un manșon antistatic gros și plasate frumos într-o carcasă de carton gros cu cotor. De asemenea, vor veni cu un insert cu versuri pe care vom adăuga numele tuturor celor care vor contribui la campania de crowdfunding.

CD-urile conțin la rândul lor un booklet de 28 de pagini cu versuri și fotografii nelansate până acum, din timpul realizării coverului albumului.

Am tratat ambele formate fizice ca pe niște bibelouri. Vei avea acces la muzică pe toate platformele de streaming, iar formatul fizic va fi un bonus frumos.

Ce planuri aveți după ce lansați albumul, mai ales că, din păcate, este greu să organizezi concerte anul acesta?
Da, ne-am cam luat gândul de la concerte anul acesta. Cât despre planuri, dorim să ne concentrăm pe partea logistică și organizatorică ce ține de viitorul nostru. Avem niște machete pregătite pentru un merch stand mobil, am dori să facem ceva similar unui pop-up store pentru viitoarele giguri. Apreciem când cluburile sacrifică o masă ca să ne trântim merchul acolo, dar fiind, în mod nativ, niște veșnic nemulțumiți, dorim să facem un upgrade setupului de merchandise.

Pe lângă asta, ne concentrăm să ne îmbunătățim setupul de scenă care, până acum, era foarte precar. Dorim să experimentăm cu niște lumini și proiectoare, poate cu niște bannere. Vom vedea. Deocamdată, aceste planuri sunt doar la stadiul de schiță. Ne vom concentra energia asupra lor după ce finalizăm campania de lansare a albumului.

Pe plan muzical, ne-am trezit că avem deja adunate vreo 6 piese noi în stadiul de demo. Deci, dacă se hotărăște anul 2021 să se lase inspirat de 2020 la nivel de calamități, poate că vom deveni un studio-band!

Vedem noi ce și cum. Cert este că avem treabă, indiferent cum va evolua anul 2020.

Un mesaj pentru fanii care vă așteaptă discul cu sufletul la gură?
Băi, tot ce pot să zic este că eu sunt foarte impresionat de călătoria pe care am făcut-o împreună cu voi în ultimii doi ani! În acest timp, am ajuns să ne apropiem, ați ajuns să ne cunoașteți mai bine, ați aflat ce ne poate capu’ și, cel mai important, am avut privilegiul să vă avem alături! Cu ocazia aceasta, aș dori să le transmit pupici fanilor din „Zona de Culcat” și tuturor celor care ne urmăresc și ne susțin! Sunt sigur că vă va plăcea maxim albumul, atât ca sound, cât și ca look. În definitiv, așa cum am zis, știți deja cu cine aveți de-a face!

Mersi tare fain pentru tot, „Rioței”! Voi sunteți „pita lu’ Dumnezo”! Și mersi tare fain Alex, că m-ai primit să îmi „vărs” părerile aici!

Vă țucă Lori de la Riot Monk!

Foto credit: Riot Monk

RIOT MONK ON FACEBOOK


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors