0%

Posted By: Alexandra On:


Rumpelstiltskin printre prințișori. Un interviu cu Arthur in Neverland

Probabil că fiecare generație proaspătă are de-a face cu propriile suite de critici și sceptici, mai ales când vine vorba despre înclinațiile ei artistice.

„Ce e cu muzica asta?”, „Unde ai găsit blugii ăia?”, „De ce ești plin de cercei?”, mă îndoiesc că există o persoană pe lumea aceasta căreia „înaintașii” să nu îi fi reproșat ceva.

Mă bucur să spun că, în ceea ce privește „tineretul din ziua de azi”, nu mă încearcă nicio astfel de prejudecată, dimpotrivă. Sunt încântată că generațiile care vin puternic din urmă au foarte multe de oferit acestei lumi și mai ales artei.

Exemplu concret? Formația Arthur In Neverland din Arad, compusă din patru adolescenți talentați, ambițioși și animați de o dragoste cât se poate de pură pentru muzică în general, și pentru rock în special.

Recent, AiN a lansat single-ul de debut „Legacy”, al cărui mini-review îl puteți citi AICI. Am profitat de ocazie și am luat legătura cu liderul grupului, Arthur Horeanu, care a fost de acord să îmi ofere un interviu înțesat de crâmpeie din sufletul lui melodios și iubitor de sonorități în genul „melodramatic art-rock”. Trupa AiN este compusă din: Arthur Horeanu la voce și clape, Rareș Bretfelean la chitară, David Stana la bass și Luca Dumitru la tobe.

Am descoperit cu entuziasm, prin răspunsurile cumpănite date întrebărilor puse, patru tineri de 16-18 ani, devotați cultivării valorilor reale prin persevernța și maturitatea cu care își urmează visul de a compune, interpreta și dărui celorlalți muzica în care cred.

Descoperiți-i și voi. Ei sunt Arthur in Neverland!

Povestește-mi cum s-a născut dragostea ta pentru muzica rock, de la o vârstă atât de fragedă.
Arthur: Asta auzeam prin casă și în mașină, la părinți și la bunici. De când eram mic le spuneam părinților, care erau sătui uneori de orele în care nu mă mai opream din cântat și fredonat, că dacă nu cânt, mă sufoc. Am avut norocul că, de pe la 6 ani, părinții au început să mă ia cu ei la festivalul ARTmania, unde aveau acreditare pentru o televiziune locală, așa că i-am întâlnit în carne și oase pe artiștii pe care-i ascultam și-i vedeam pe Youtube. Am ajuns apoi chiar pe afișul festivalului prin „Global Battle of the Bands Romania”, în 2016 parcă, cu prima mea trupă. Cred că am fost cei mai tineri în acea postură. Eu aveam 12 ani.

De pe la 7 ani am început să cânt coveruri ale pieselor trupelor care îmi plăceau. Le urcam pe YouTube iar unele au fost distribuite și de trupele ale căror melodii le interpretam – Disturbed, Epica, Delain, Kamelot – asta mi-a dat încredere că aș putea face treabă bună. Încă de la prima mea apariție pe o scenă, am ales piese de la HIM, Nightwish, Delain sau chiar Maroon 5, ca alternative la «Melc, melc» sau «Țestoasa Lulu»”, ceea ce mi se „recomanda” să cânt la vârsta respectivă. La ora actuală, ascult mult Poets of the Fall, Panic! at the Disco, Björk, YUNGBLUD și tot felul de artiști mai „ciudăței”, dar pe care îi admir și a căror muzică o iubesc.

Vorbește-mi despre canalul tău de YouTube. A atras atenția mai multor vedete rock internaționale, foarte iubite de publicul authoton. Cum s-a întâmplat asta și despre cine este vorba?
Arthur: Totul a început acum 9 ani, când am decis că YouTube-ul ar fi cea mai bună modalitate de promovare și de a ajunge și la un altfel de public decât părinții, bunicii, prietenii și…publicul de la serbări. Voiam să văd cum reacționează persoanele care nu mă cunosc. Am încercat un fel de „experiment pe oameni”. Cu timpul, coverurile mele au ajuns să aibă zeci de mii de vizionări, doar trafic organic, nu am cumpărat publicitate sau vizualizări. Cei de la Kamelot, Epica, Disturbed mi-au distribuit coverurile pe paginile lor oficiale de Facebook. Dar cred că cel mai interesant moment a fost atunci când însăși Tarja Turunen (ex-vocalistă Nightwish, actuală artistă solo) a reacționat la coverul meu după faimoasa piesă „Nemo” și chiar mi-a complimentat abilitățile vocale, deși aveam doar vreo 8 ani și înregistrarea era făcută în GarageBand, cu un microfon pe USB.

Ai participat la show-uri precum „Vocea României” sau „X-Factor”. Ai observat prejudecăți față de dragostea ta pentru rock? A încercat cineva să te modeleze într-o direcție mai mainstream?
Arthur: Primele lucruri despre care se vorbește în backstage sunt următoarele: cât de sus poți să cânți și cu cine faci ore de canto. Nu eram din București și aveam una dintre cele mai „grave” voci din show, așa că nu rezonam întotdeauna cu ce era mainstream acolo și nici cu ideea de a demonstra câte octave mă pot întinde, de preferat în sus. Cu toate acestea, imediat după ce apăream la televizor, primeam sute de mesaje în care mi se spunea că sunt „modelul fain de adolescent/young adult”. Printre atâția „prințișori”, mă simt mult mai bine fiind acel Rumpelstiltskin.

Talent-show-urile țin de industria de divertisment, nu de cea muzicală în special. Muzica e pretextul și contextul. Chiar și așa, cred că pot să te ajute să obții o fărâmă de expunere, care se transformă în apreciere. Poate de aceea participă atât de mulți cântăreți de nunți la aceste emisiuni. Lupta mare e pentru a câștiga atenția. De exemplu, piesa noastră recent lansată pe Spotify e înconjurată de manele, deși algoritmul trebuia să o plaseze între trupe rock. Acum e mai greu să te faci auzit, nu plăcut.

Momentan, statutul rockului în industria muzicală românească este unul ingrat. Rockul nu beneficiază de promovarea intensă de care se bucură genurile mai comerciale, deși în alte țări, el face parte din topurile mainstream și are o întreagă infrastructură în spate. Crezi că există șanse ca rockul să treacă printr-o reformă în România, să devină la fel de iubit și de promovat ca alte genuri?
Arthur: Sincer, nu înțeleg de ce piesele cu (solo de) chitară sunt automat catalogate ca vintage sau ca „ne-faine”. Exprimarea într-un anume gen ține de modă, educație, preferințe, dar în primul rând contează să te exprimi, aprecierea sau succesul sunt secundare. Apreciez oricum toți artiștii din România care vin și cântă cu o trupă live (puțin sau mai mult rock-ish) și cred că dacă vom continua să le trimitem prietenilor/colegilor piesele noastre preferate și piesele la care am lucrat, să-i încurajăm să asculte și altceva decât ceea ce li se livrează prin mass-media oficială, sigur va ajunge și rockul mainstream în România. Cred că muzica de calitate nu aparține unui singur gen, dar e deranjant că trebuie să îi asculți pe aceiași câțiva artiști – puțini – pe absolut toate canalele.

Aproape toate formațiile rock românești tinere trec automat în underground, unde se luptă cu o grămadă de neajunsuri. Ai speranțe că generația ta va reuși, în sfârșit, să schimbe ceva în ceea ce privește starea undergroundului?
Arthur: Chiar dacă avem sau aveam și concerte mai mainstream, cu multe coveruri, „Zilele”, cum ne place nouă să le numim, (aproape) mereu eram catalogați ca „ăia micii care vin și ei să cânte”, deși câteodată avem fanbase-ul mai mare decât headlinerul. Cred că ține de cât de promovată este toată treaba. Instagramul, YouTube-ul și Facebookul sunt de mare ajutor. Iar dacă ai piesele tale și le pui pe Spotify, Apple Music etc. ai un mare avantaj. Ca trupă independentă e greu să obții expunere pentru că tot timpul și resursele ni le cheltuim pentru a studia, a deveni mai buni în ceea ce facem, nu în a „marketa” produsul, pentru că nu ne permitem să susținem financiar campanii de promovare. Avem de învățat pentru școală, trebuie să ne pregătim pentru meserii din care să ne putem întreține.

Are șanse rockul să devină o „industrie” viabilă în România?
Arthur: La fel de viabilă ca în străinătate…tind să cred că nu foarte curând. Vedem cu toții ce în „trending” la ora actuală. Noi ne-am ales „nișuța” noastră și sperăm ca încet să trecem la nivelul următor.

Vorbește-mi despre Arthur In Neverland. Ați scos un prim single, „Legacy” și aveți câteva piese originale, printre care „Bazar bizar”. Pe când putem să ne așteptăm la un album?
Arthur: „Legacy” am compus-o acum vreo 2 ani. Trebuia să o lansăm mai devreme, dar pandemia ne-a încurcat programul la studio. Apoi restricțiile ne-au împiedicat să facem un videoclip mai complex, așa că am ales să tragem un lyric-video. Momentan pregătim pentru lansare o nouă piesă, mai puțin metal, mai easy-listening, dar avem destule demouri cu care să ne ocupăm timpul. Dacă toate merg bine, poate vom lansa un album chiar anul acesta! Scriem piese de ceva ani și cred că e în sfârșit momentul să arătăm lumii cine suntem.

Ai un following internațional solid pe Youtube și mulți fani din străinătate și-au exprimat dorința ca o casă de discuri să vă ofere sprijin. V-ar plăcea o colaborare cu o casa străină, una locală, sau preferați să rămâneți independenți?
Arthur: Cel mai mult ne place că lumea ne ascultă și că unora chiar le place ce facem și cum facem. Sperăm ca după lansarea mai multor single-uri să atragem atenția unei case de discuri. Nu avem absolut nicio preferință acum. Vrem doar să compunem muzica pe care o simțim.

Vă doriți o carieră în România, în străinătate, sau ambele?
Arthur: Având în vedere că prima achiziționare a single-ului „Legacy” a fost din Atlanta, Georgia (S.U.A.) și că vedem pe harta de la Spotify mulți ascultători din Portugalia, Germania și Brazilia, se vede interesul internațional pe care îl stârnim. Ne-am ales acea nișă de public mai spre young adults, mulți dintre ei sunt din străinătate, așa că o simbioză ar fi super.

Cum ai descrie genul pe care îl abordați?
Arthur: Fiecare piesă este o altă poveste, o altă emoție, un alt film. „Legacy” este un fel de progressive rock, dar vrem să abordăm un pic și zona de indie rock (un pic mai pop-ish). Deocamdată, „melodramatic art rock” acoperă cam tot ce avem în catalog.

Ce v-a inspirat când ați ales numele trupei?
Arthur: Există două variante de răspuns. Varianta scurtă: pe mine mă cheamă Arthur, ceilalți membri din trupă erau într-o formație ce se chema Neverland. Iar cea lungă: am cântat cu multe trupe, unele mai de durată ca altele și eram la curent cu tot ce are Aradul de oferit la capitoul muzicieni adolescenți. Am văzut că Neverland nu mai activa și am luat legătura cu ei, ne-am unit forțele și am devenit ceea ce vedeți pe ecranele din fața voastră.

Care sunt formațiile care și-au lăsat amprenta asupra sufletelor voastre?
Arthur: Faptul că fiecare are muzica lui de confort face ca propria noastră muzică să sune într-un fel care seamănă puțin spre deloc cu demoul unuia singur dintre noi. Fiecare are propriile idei, iar reuniunea formează ceva magic, „acel ceva” :). Pe pagina noastră de Spotify avem fiecare un playlist cu piesele noastre preferate. Aruncați o privire asupra lor și veți vedea ce înseamnă Arthur in Neverland.

Care este următorul pas pentru AiN? La ce putem să ne așteptăm în viitorul apropiat, dar și pe termen lung?
Arthur: Pe termen scurt, cât mai multe single-uri, videoclipuri și interviuri la fel de magice ca acesta. Suntem activi pe social media, ne-ar bucura dacă ați trage un pic cu ochiul la ce avem de spus. Pe termen lung, multă muzică, poate chiar turnee, apariții TV, dar probabil că am dat-o pe SF deja :).

Un mesaj de final pentru cei care vă urmăresc activitatea?
Arthur: Suntem doar niște oameni cu câteva „ideiuțe” (poate prea) mărețe. Faptul că ne ascultați și că ne încurajați ne bucură super-mult. Nu încercăm să fim pe placul tutror. Acesta este doar prologul. Noi suntem Arthur in Neverland.

Suține și urmărește formația pe:

Facebook

Youtube

Instagram


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors