0%

Posted By: Alexandra On:


Prefață la „Jurnalul lui 66”

În 2017, la doi ani după ce am fost rănită în incendiul din clubul Colectiv, am scris despre tratamentul primit la Spitalul de Arși din București. Reacția voastră, a celor care v-ați rupt din timp pentru a citi despre suferința mea – a noastră – a fost copleșitoare. Forța și încurajările pe care mi le-ați transmis m-au determinat să continui să traduc în cuvinte clipe din această viață de „supraviețuitoare” a unei tragedii naționale. Pun ghilimelele pentru că încă îmi este greu să îmi asum această identitate care mi se pare nedreaptă față de cele 65 de suflete care nu au avut șansa să și-o atribuie.

De-a lungul anilor, atât prieteni, cât și necunoscuți cu inimă mare, m-au rugat să scriu un text mai lung despre Colectiv. Am ezitat multă vreme să fac asta, pentru că încă doare. Însă la un moment dat am realizat că, asemenea cicatricilor, amintirile fac parte din mine și în întunericul lor sălășluiește lumina pe care putem să o transformăm într-un „far” spre o lume mai bună. Am decis că merită să mă întorc la noaptea de 30 octombrie și la ceea ce i-a urmat pentru că întâmplările de atunci trebuie să iasă la suprafață. Poate că așa voi putea să fac din infernul „meu” un vehicul al mântuirii noastre. M-am apucat să scriu „Jurnalul lui 66” cu acest scop în gând și în inimă.

Se numește astfel – și nu, cuminte, „Jurnal de supraviețuitor” –  pentru că în cei care suntem astăzi aici printre voi după ce am „scăpat” din Colectiv, a murit ceva. Toți ne-am „pierdut” viețile în seara aceea și am continuat să pierdem fragmente din ființa noastră cu fiecare om drag dus, cu fiecare nouă durere, cu fiecare umilință, cu fiecare infecție și cu fiecare baie sau procedură pe viu, efectuate în condiții mizerabile, în spitale paupere aservite nu salvării, ci minciunii. În teama de dinaintea operațiilor grele de reconstrucție, în resemnarea cu care semnăm pe proprie răspundere fișele medicale în care decesul este listat ca posibilă „complicație” a vindecării, în nopțile grele de îndoială, populate cu doruri, coșmaruri și remușcări, când ne gândim că poate ar fi mai simplu dacă…nu am mai fi deloc, apropierea de 66 este mai reală decât ne place să recunoaștem.

După externare, am suferit peste 30 de intervenții chirurgicale. Șirul încă nu s-a încheiat. Va trebui să mă supun procedurilor de reconstrucție și de recuperare medicală toată viața, pentru a repara ceea ce a distrus focul, dar și ceea ce a mutilat sistemul sanitar din România. Pe masă, înainte ca anestezistul să îmi pună masca de oxigen, închid ochii și mă rog la Dumnezeu să mă trezesc, pentru că știu că s-ar putea să nu o mai fac. Și atunci, până să mă cuprindă acel vid al simțurilor, întunericul absolut care se face în om când sedativele îi curg prin vene și bisturiul lucrează, mă obsedează numărul „66”.

Da. Suntem în pericol să ne adăugăm sufletele cumplitului șir al pierderilor, ca o consecință tardivă a aceluiași 30 octombrie 2015. Prețul unei calități decente a vieții este asumarea reacțiilor adverse ale operațiilor, printre care și…moartea. Așa trăim de fapt noi, „supraviețuitorii” incendiului din clubul Colectiv. Totuși, pentru noi neființa rămâne o metaforă și un risc. Pentru prietenii noștri dispăruți și pentru familiile lor, e o realitate sfâșietoare de neîntors. La victime ar trebui trecuți și părinții care se îmbolnăvesc de durere și o iau pe urmele copiilor plecați printre stele.

Am ales forma de jurnal pentru că nu mi-am dorit să scriu un text „frumos”, ci unul profund sincer, așa cum l-am gândit în cele mai grele momente ale vieții mele, atunci când nu aveam mâini cu care să aștern ceva pe hârtie. Atunci când judecam totul în cuvinte simple, întrerupte de suspine și de revelația ororilor la care eram supusă. Unii vor vedea în mărturiile mele strigăte de ajutor, alții o critică la adresa corupției din România. Jurnalul meu va însemna lucruri diferite, pentru oameni diferiți. Pentru mine, este un mod de a da sens suferinței.

Numele persoanelor din jurnal nu sunt reale, dar faptele da. Nu am dramatizat de dragul efectului, oricât de cumplite ar părea unele scene. Din păcate, s-au petrecut cu adevărat. Nu am dezvăluit identitatea celor care m-au ajutat pentru că vreau să îi protejez. Cât despre cei care apar în ipostaze mai puțin onorabile, le-am dat pseudonime deoarece nu îmi doresc să întinez demersul cu impresia unei răzbunări. Scopul meu nu este să pedepsesc, ci să povestesc ce s-a petrecut, așa cum s-a văzut prin ochii mei. Las în seama justiției, dar și a lui Dumnezeu, să se ocupe de judecată și sper ca aceasta să fie dreaptă.

De-a lungul timpului, mai multe publicații mi-au propus colaborări. Le-am refuzat. Am ales să creez acest website, Generation Underground, cu ajutorul unui prieten drag, Gabi Butnaru de la Onair.ro. Astfel am certitudinea că materialele mele nu servesc un interes străin de mesajul curat pe care vreau să îl transmit. genunderground.ro este gratuit, neafiliat, 100% independent și nimic altceva decât o extensiune a sufletului meu în lumea digitală.

Voi posta aici și pe Facebook cele 5 capitole din „Jurnalul lui 66”. Textele vor apărea pe rând, câte unul pe săptămână. La final, le voi strânge într-un eBook pe care veți putea să îl descărcați de pe site. Dacă la un moment dat, suficienți oameni vor crede că jurnalul merită un format fizic, atunci am să mă gândesc și la varianta publicării, dar momentan vreau să ne fie accesibil tuturor, fără opreliști. Povestea mea, până la urmă, nu vorbește doar despre Colectiv, ci și despre România în general. Colectiv este România. Și România este Colectiv.

Nu promit că va fi o lectură ușoară, că nu vă veți plictisi, poate, pe alocuri. Nu am pretenția că am scris o capodoperă sau că sunt vreun mare talent. Vă cer să priviți jurnalul cu îngăduință și să nu vă așteptați să fie mai mult decât ceea ce este: o colecție de confesiuni din iadul pe care oamenii îl aștern înaintea altor oameni, dar și un „îndrumar” timid pentru o lume în care unui astfel de calvar îi pot lua locul speranța, respectul și dragostea de aproape. O lume în care viața contează mai mult decât sistemul, funcțiile, banii și corupția.

Cu această ocazie, la pragul simbolic de 5 ani de la noaptea care mi-a împărțit viața în „înainte” și „după”, somez autoritățile române să grăbească aprobarea legii prin care nouă, supraviețuitorilor mutilați ai incendiului din 30 octombrie 2015, ni se acordă plata tratamentelor medicale pe viață. Este un gest de decență umană și de asumare care ne va salva de la chinuri și umilințe viitoare.

Vă mulțumesc de pe acum tuturor celor care îmi veți parcurge jurnalul, precum și celor care m-ați citit de-a lungul timpului și m-ați încurajat să public aceste texte. Doar împreună putem să facem ca această tragedie să devină momentul în care România a decis să nu mai accepte inacceptabilul.

Remember Goodbye To Gravity.

Citește partea I a jurnalului, „Noaptea în care am ars”

Foto: Vladimir Gheorghiu

Textul și imaginile din această postare îmi aparțin în totalitate. Preluarea integrală sau parțială în presă, pe internet, pe blog sau video a materialului se va face doar menționând autorul și sursa, după cum urmează: Alexandra Furnea și linkul către această pagină: https://genunderground.ro/category/jurnalul-lui-66/

Orice monetizare a acestui text, orice comercializare, orice preluare fără acord, orice tipărire, în orice formă, orice uz neautorizat de mine personal vor fi sancționate prin lege.

Copyright exclusiv: Alexandra Furnea

Toate drepturile rezervate.


Comments


  1. Gabriela
    September 23, 2020 at 8:01 am

    Muta de durere si inca scarbita de sistemul medical precar, de unii oameni rai care au perceput ce ti s-a intamplat ca pe o buba supurand, lasand puroi si sange in urma, ceva care trebuie spalat ca altfel duce la infectii. Pacat ca cei care vor sa ajute sunt prea putini. Tu esti un inger, o forta, o luptatoare. Nu cred ca te va dobori ceva. Iti doresc multa putere si sanatate. Esti frumoasa si tu si ranile tale. Pacat de voi ca ati vrut sa va manifestati tineretea… Meriti iubire fata mea.

  2. Ioana
    November 18, 2020 at 8:57 am

    Ma doare cind citesc despre ceea ce trebuie sa indurati in continuare, ma doare ca nu suntem in stare sa schimbam ceva in sistemul sanitar , dar nu numai ! Ma rog ca Dumnezeu sa iti dea putere tie , mamei tale, parintilor care si au vazut copii suferind,si prietenilor tai care s -au mistuit in flacari, celor care au pierdut un suflet drag sau copilul drag ,in 30 octombrie 2015,si simt cum cuvintele mele nu sunt de ajuns in fata acestei suferinte si neputinte … Sa ne ierti Alexandra, pe noi cei care , prin lasitatea noastra , nu facem suficient ca sa schimbam sistemul corrupt!

  3. Alina
    October 21, 2022 at 2:33 pm

    O data cu publicarea cartii, una din fetele pe care le mai urmaresc in social media a scris despre tine si impresia despre carte. Asa am ajuns la blogul tau si la Jurnalul lui 66..Am stat si am citit toata dupa amiaza aceste capitole si pur si simplu am ramas fara cuvinte..Numai bolnav sa nu fi in Romania. Nu stiu cand lucrurile se vor schimba, daca se vor schimba, dar realitatea e crunta.
    Multumesc pentru ceea ce ai impartasit cu noi, multa putere in continuare si sper ca Dumnezeu sa aiba grija de toti.

  4. Ciprian Dincă
    October 27, 2022 at 11:53 pm

    Lucruri ascunse, arătate în această carte. Nu am o vârstă mare, doar nouăsprezece ani. Am dorit din totdeauna să aflu ce s-a întâmplat acolo. Aveam un coleg care s-a mutat acum de la liceul de nevăzători la care eu studiez. A explicat din ce-mi amintesc, dar eram prea mic să înțeleg.
    În altă ordine de idei, sistemul medical de aici este precar. Multă lume nu vede asta însă.
    Această carte m-a uimit clar! Tu scrii extraordinar! E rar de găsit așa scriitor. Ai un talent înăscut care se observă clar! Țin să te felicit:
    1. Pentru puterea pe care ai deținut-o în tot acest timp groaznic din viața ta și
    2. Pentru felul și modul în care scrie.
    Vreau să ști că ai tot suportul din partea mea și eu sper și mă rog să fie bine!
    Mai am și o sugestie: spuneam că rareori am dat de scriitori ca tine care să mă cutremure până la suflet. Pe marea parte i-am descoperit pe platforma digitală WattPad. Foarte multe cărți minunate, foarte multă lume care intră zilnic și răsfoiesc pagina de Discover. Părerea mea e că ar fi o idee bună să publici cartea și acolo. În primul rând, algoritmii lor vor detecta scrisul ca fiind de valoare. În al doilea rând, dacă ajunge listată pe Discover, mult mai mulți oameni vor putea citi și găsi cartea. Dacă ajunge populară, WattPad te pot contacta pentru a include cartea în programul Paied Stories. De acum, cititorii vor fi nevoiți să plătească, exact ca la librărie. S-ar putea ca cineva să o și traducă. Depinde cât de populară devine. Contactează-mă pe E-Mail dacă dorești să-mi răspunzi! cipriandinca19@gmail.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors