Jurnalul lui 66
October 29, 2020
Patru ani mai târziu
Privesc cerul mohorât de octombrie pe fereastra sălii de operație. Norii au format peste soarele tomnatic un scut, ca și cum ar vrea să apere Pământul de el. În timp ce aștept să își facă anestezicul efectul, îmi ocup mintea […]
October 19, 2020
V: Viața (nu) merge înainte
Este 3:24 și privesc Bucureștiul de la fereastra garsonierei, cu răsuflarea tăiată și inima în goană. Lumina stradală puternică de pe Bulevardul Nerva Traian a furat întunecimea nopții și îmi face bine cu stridența ei, care ucide bezna din interior. […]
October 5, 2020
IV: Veșnic pacienți, câteodată oameni
Când deschid ochii, e deja dimineață și în depărtare se întrezăresc coroanele bogate ale copacilor primăvăratici. Pădurea frumoasă din imaginea de pe site-ul clinicii nu mai este o închipuire, ci prinde contur, reală. -Aproape că am ajuns, somnoroaso, îmi spune […]
September 28, 2020
III: Arșii nimănui
-Am pregătit totul pentru tine. Am sterilizat cearșafurile, ți-am cumpărat fețe de pernă și am făcut curat. Am dezinfectat baia și bucătăria. Garsoniera este ca nouă. Mă uit în jur ca la un loc străin. Au trecut doar două luni […]
September 21, 2020
II: Spitalul nevindecării
Deschid ochii și o văd pe mama printre marginile bandajelor. Stă în mijlocul salonului alături de prietena mea Elena. Tremură și este lividă. „Ai venit…” îi spun ușurată, cu glasul stins. „Cum să nu vin, puiul mamei”. Durerea pe care […]
September 16, 2020
I: Noaptea în care am ars
E trecut de 6 seara. După ce fac ultimele corecturi la materialele pentru mâine, îmi odihnesc ochii uitându-mă la afișele înrămate din încăpere. Multe dintre ele sunt semnate de artiștii pe care îi înfățișează iar redacția arată exact ca în […]
September 16, 2020
Prefață la „Jurnalul lui 66”
În 2017, la doi ani după ce am fost rănită în incendiul din clubul Colectiv, am scris despre tratamentul primit la Spitalul de Arși din București. Reacția voastră, a celor care v-ați rupt din timp pentru a citi despre suferința […]